Cât ne costă pregătirile pentru prima zi de școală

438

Articole de la același autor

Școlarii numără zilele pe degete. AMR-ul până la prima zi de școală îi face nerăbdători pe cei mici, iar părinților le dă fiori. Pregătirile nu sunt încă gata, mai sunt multe cumpărături de făcut, parcă nu se mai termină. Garderobă nouă, uniformă, pantofi, adidași, caiete, penar, manuale, ghiozdan și, neapărat, smartphone. Toate sunt indispensabile pentru prima zi de școală sau revenirea la școală, după vacanța cea mare.

Luna septembrie este o lună foarte grea pentru părinți, ale căror buzunare sunt greu încercate. Bugetul necesar pregătirilor pentru școală diferă în funcție de pretențiile părinților și de reputația unității de învățământ. Așa se face că suma poate pleca de la 300 - 400 de lei și poate ajunge chiar și la 1.500 de lei.

Magazinele sunt pline de așa-zise oferte, pentru rechizite, haine, pantofi pentru copii. Peste tot găsești pachete care mai de care mai speciale. Treningul vine la pachet cu adidașii, penarul la pachet cu ghiozdanul, cămașa la pachet cu uniforma. Cu toate acestea, prețurile sunt destul de mari.

80 de lei un penar neechipat!!!

Cele mai căutate sunt accesoriile și hainele cu eroii preferați ai momentului. Un penar de brand care nu este neapărat și cel mai de calitate poate ajunge de la 30 la 80 de lei. Unele vin gata echipate, altele sunt goale, iar pentru a le umple mai sunt necesare încă vreo 30-40 de lei. Caietele sunt foarte variate. Cele mai căutate sunt cele cu foaia fină și albă, care pot fi și de două ori mai scumpe decât celelalte. Urmează sugativa, hârtia glasată, hârtia creponată, plastilina, acuarelele, pensulele, setul de geometrie, cutia cu compasuri, blocul de desen și, neapărat, nu uitați de co-perți, pentru caiete și pentru manuale.

Dacă mergeți la cumpărături cu cei mici, pregătiți-vă să luați tot ce este mai colorat, dar și mai scump. Toate produsele colorate și în trend au prețuri amețitoare. Un stilou de ultimă generație costă între 40 și 80 de lei, după care mai trebuie să cumpărați rezervele pentru cerneală și, evident, încă un stilou de rezervă, în cazul în care primul este trântit sau pierdut.

O uniformă ieftină sau una scumpă?

Pentru uniforme, părinții trebuie să alerge ceva mai mult, ele fiind disponibile mai ales în magazinele pentru copii sau în supermarket-uri. Prețurile sunt și ele după posibilități. Adică o uniformă mai ieftină, dar dintr-un material de slabă calitate poate costa între 40 și 50 de lei, în timp ce una din stofă bună ajunge și la 120 - 135 de lei. O cămașă albă, atât pentru fete, cât și pentru băieți, trebuie inclusă neapărat pe lista de cumpărături. Pentru ea, mai scoatem din buzunare între 30 și 70 de lei.

Pantofii sunt și ei o alegere grea, mai ales pentru fete. Cei din piele ecologică costă între 30 și 40 de lei, chiar și 50 de lei, în timp ce pantofii din piele naturală depășesc la preț 100 de lei. La băieți este mai simplu, nici modelele nu sunt așa de variate. Se poate opta fie pentru teniși, de 50 - 100 de lei, fie pentru clasicul pantof cu șiret, de 40 - 120 de lei, în funcție de material.

Și pentru ca ținuta de școală să fie completă, nu uitați de accesoriul cel mai de preț: telefonul deștept! El este necesar pentru ca mama și tata să știe oricând unde este copilul, dar și pentru ca școlarul să fie "în rândul lumii". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Octombrie 2013
Stire din Cultură-Educație : Uniforma  ar putea deveni obligatorie
Pagina a fost generata in 0.455 secunde