Ce localităţi rămân astăzi fără curent electric

221
Ce localităţi rămân astăzi fără curent electric - curent-1668715364.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuţie Dobrogea a redus în ultima perioadă pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Astfel, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Vineri, 18 noiembrie, între orele 8:00 - 16:00 vor rămâne fără curent electric consumatorii din municipiul Constanta, cu domiciliul pe strada Mugurului nr. 11. În aceeaşi situaţie se vor afla şi cei care au domiciliul în localitatea Moviliţa, pe străzile Trandafirilor, Brândușei, Liliacului, Grâușorului, Belșugului, Eroilor (tronsonul delimitat de străzile Constanței și Crinilor), Şoseaua Constanţei, de la intrarea dinspre Topraisar până la intersecţia cu strada Grâușorului). Ultimele opriri au loc în oraşul Ovidiu, pe străzile Romană şi Daciei, între orele 9:00 - 17:00. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8859 secunde