Ce se ascunde în spatele celui mai mare mall din Constanța

4428
20
Constanța se mândrește cu unul dintre cele mai mari centre comerciale din Europa. Aflat pe Bd-ul Aurel Vlaicu, în apropiere de Oborul de duminică, mall-ul a fost inaugurat cu fast în urmă cu câteva luni, iar zona a devenit una dintre cele mai frecventate de constănțeni. Însă zicala românească "Afară vopsit gardu’, înăuntru leopardul" este foarte actuală pentru această zonă. Dacă la șosea porțiunea de pe Bd-ul Aurel Vlaicu arată, într-adevăr, foarte european, în spatele imensului centru comercial s-a format de ceva timp, o groapă de gunoi în toată "splendoarea" ei.

Tone de gunoaie, resturi de materiale de construcții, dar și mormane înalte de resturi menajere se întind pe o suprafață de câteva mii de metri. Oficial, tere-nurile au proprietari, dar în lipsa unor garduri care să oprească accesul celor care aruncă gunoaiele, zona s-a transformat într-o pubelă imensă. Priveliștea este sinistră și contrastează cu construcția modernă de la șosea.

Localnicii din cartier spun că groapa cu deșeuri a apărut în timpul construirii mall-ului, iar acum este preferată de cei care vor să scape de resturile de materiale de construcții, dar și de gunoaiele menajere.

"Pământul excavat și deșeurile au fost aruncate acolo, acum locul este un magnet pentru descărcarea gunoaielor. Din păcate, acest lucru se întâmplă într-o zonă de protecție severă, căci sunt multe linii de înaltă tensiune", ne-a scris un cititor. Acesta se întreabă, mai mult retoric, "Cine este răspunzător de ceea ce se întâmplă acolo?". Se pare însă că groapa improvizată este "alimentată" continuu cu gunoaie, basculantele și căruțele venind în permanență să descarce deșeuri.

"Ascundem gunoaiele sub preș!"

"Este păcat că investitorii au transformat această porțiune deșertică într-un centru comercial modern, iar românii își bat joc și își aruncă gunoaiele în apropiere. Avem pretenții că suntem civilizați și mergem la mall, dar nu facem decât să ne ascundem gunoaiele sub preș!", ne-a declarat Petre Mândru, un pensionar care locuiește în zonă.

"Credeam că odată cu construi-rea mall-ului cartierul o să arate mai frumos, nu ca unul de periferie, dar vin tot felul de indivizi care ziua, în văzul lumii, aruncă gunoaiele! Primăria trebuie să ia atitudine, să pună niște gardieni să nu le mai dea voie celor cu căruțe sau cu basculante să intre pe terenurile acestea și să descarce resturile", a mai spus Ion Giuglea.

Comentează știrea

20 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Aldo
9 mai 2012
parere

na uite asa traim noi din extreme: intr-un loc gunoiae, saracie, boala si deznadejde, in alte locuri bogatie, cluburi, femei...Echilibru n-ai sa gasesti. Cel putin nu cu cine ne conduce. Daca ar veni un altul, poate mai avem sanse! E de rasu-plansu ce se intampla!

corina
9 mai 2012
rusine

un adevarat focar de infectii,dc nu se ia nici o masura? dl mazare pe unde umbla de nu vede ce se intampla in Constanta?

MARIANA
9 mai 2012
UMBLA TELELEU

DL MAZARE UMBLA PRIN MADAGASCAR NU IL INTERESEAZA.

Bianca
9 mai 2012
mall vs gunoaie

Asta este Constanta pe care ne-o dorim? Ne place asa cand se pune gunoiul sub pres si se luceraza asa de superficial in toate domeniile? Asta e lipsa de respct. Traind aici zilnic, vezi toate punctele slabe ale conducatrilor. Nu-i intereseaza decat sa dea bine la prima vedere (macar de ar da). Dar de oamenii care stau in ruine si sunt vai de ei, nu le pasa. Iar de gunoaiele astea care sunt focar de infectie nici atat! Iesi cu super fitze din mall, si te intampila un miros neplacut de la gunoaie. Urat! Cred ca acum, ca se tot apropie alegerile, putem sa ne spunem si noi puncrul de vedere! Poate ne aude si pe noi cineva! Sau pentru ca tot vin alegerile, avem sansa sa facem o schimbare. Avem sansa sa ne alegem un alt primar!

stefania
9 mai 2012
nepasare

Il doare-n cot de oras.Mereu a fost asa.Toate investitiile s-au facut in Mamaia.In oras singurele 'investitii' au fost eliminarea transportului electric in comun si distrugerea parcului Tabacarie.

sorin
9 mai 2012
rusine Mazare

pai Mazare la cat de preocupat este cu Madagascar-ul, prostituatele si cluburie, cum sa vada asa ceva? Pe el nu-l intereseaza problemele de genul acesta ci doreste doar ca sa vanda Constanta si sa se distreze in continuare.

Mariana
10 mai 2012
rusine

Sa-i fie rusine domnului Mazare, ca dupa ce iese din mall nu vede si ce se ascunde in spatele lui. e prea preocupat cu altele!

anonim
14 mai 2012
Rusine

Rusinea dl mazare pentru bataia de joc care o are pentru noi constanteni......

Muresan
14 mai 2012
dorinta mea

Sper sa vina Chiru si sa stranga toate gunoaiele astea de dupa Mazare! daca e sa castige iar Mazare, vom inota in gunoaie. De tot felul: materiale, morale....

neamtu
19 mai 2012
groapa de mazare

citi mp are nevoie un constantean de verdeata ,mazare este primar la mamaia si acolo a distruso, bosorogi comunisti o sa aleaga iar leguma dar de data asta vor veni tinerii la vot si-l depasim pe basca rosie .jos cu drogatu.

20 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 19 Octombrie 2011
Stire din Cetățenești : Gunoiul,  la gunoi trage…
Pagina a fost generata in 0.2741 secunde