Ce zice ministrul Sănătății despre anchetarea sa de către ANI

216
1 min citire
Ce zice ministrul Sănătății despre anchetarea sa de către ANI - vasilecepoi8vsfb27b1bb44-1348571098.jpg
Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi a intrat în vizorul Autorității Naționale de Integritate, care îl cercetează cu acuzațiile de abuz în serviciu și deturnare de fonduri.
Iată ce spune acesta vizavi de poziția ANI: "Participarea mea în proiectul european menționat, astăzi, de către reprezentanții Agenției Naționale de Integritate într-un comunicat de presă, nu este un secret. Am făcut publică această participare în proiect, în calitate de expert pe domeniul abordat de către acesta,  încă din luna decembrie 2011 când am discutat subiectul chiar cu reprezentanții mass-media. Comunicatul Agenției Naționale de Integritate anunță o suspiciune de încălcare a legii. Nu sunt de acord cu aceste metode de comunicare și, consider că, ANI a încălcat principiul confidențialității pe care îl susține chiar în comunicatul de presă. Mă consider sancționat de către ANI, în mod nejustificat, deoarece imaginea mea a fost afectată iremediabil înainte de a se pronunța un verdict în acest sens. Din aceste considerente îmi rezerv dreptul de a acționa în justiție ANI pentru afectarea imaginii publice și neacordarea prezumției de nevinovăție. Am respectat întotdeauna legea atât în calitate de medic, cât și în funcțiile pe care le-am deținut în administrația publică locală și centrală. Atunci când nu am știut interpreta legea am consultat specialiștii în domeniul juridic, așa cum s-a întâmplat și în acest caz. Nu am nimic de ascuns și, mă voi prezenta, fără rezerve, la instituțiile abilitate pentru a-mi prezenta și susține punctul de vedere".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0496 secunde