Constănțenii care locuiesc în centrul orașului și cei din cartierul Tomis II nu vor beneficia, astăzi, de curent electric, timp de câteva ore.Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, Enel Distribuție Dobrogea, Zona MTJT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice, în timpul lucrărilor.
Astfel, între orele 8,00 și 16,00, vor fi afectați consumatorii din zona Centru - strada Ecaterina Varga, sediul Romtelecom, Muzeul de Artă, străzile Vasile Turcanu, Negru Vodă, Vasile Alecsandri, Poștei, Bd-ul Tomis, Restaurantul Pescăruș, Școala nr. 2, dar și cei din zona Tomis II - străzile Bucovinei, Alexandru cel Bun, Dumbrava Roșie, Bogdan Vodă.
De asemenea, între orele 8,00 și 16,00, vor mai fi întreruperi în localitatea Chirnogeni. Între orele 8,30 și 17,30, se oprește curentul în localitatea Târgușor, pe străzile Constanței, Spicului, Podului, Ghiocelului, Trandafirului, Liliacului, Macilor, Brândușei și Atelierelor, iar între orele 8,30 și 19,00, vor fi întreruperi în orașul Năvodari, pe străzile Tașaul, Nuferilor, blocurile 35EST, 36EST, C Tașaul, E Tașaul, D Tașaul, T1A, T1B, T2, T3 și T7.