Concurs Cine beneficiază, gratuit, de serviciile de formare profesională

189

Articole de la același autor

Șomerii, absolvenții, refugiații, străinii care au lucrat în România, persoanele care nu au putut ocupa un loc de muncă după repatriere sau detenție, precum și persoanele care desfășoară activități în mediul rural și nu realizează venituri lunare sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare și care sunt înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă beneficiază, în mod gratuit, de servicii de formare profesională.

Serviciile de formare profesională se asigură, gratuit, la cererea persoanelor angajate, cu acordul angajatorului, sau la cererea angajatorului. De asemenea, pot solicita astfel de servicii și persoanele care au reluat activitatea ca urmare a încetării concediului pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap, cele care au reluat activitatea după satisfacerea stagiului militar și cele care au reluat activitatea ca urmare a recuperării capacității de muncă după pensionarea pentru invaliditate.

Aceste prevederi se aplică în cazul în care cererea este formulată în termen de 12 luni de la data reluării activității persoanelor, o singură dată pentru fiecare situație.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2757 secunde