Cine cere demisia directorului Administrației plajelor, George Papari

784
1
Cine cere demisia directorului Administrației plajelor, George Papari - mohammadmuradceredemisia-1461090289.jpg

Articole de la același autor

În numai zece zile, se deschide oficial noul sezon estival. Hotelierii consideră însă că plajele nu sunt pregătite așa cum ar fi fost normal pentru această etapă. Mai mult decât atât, acuză conducerea Administrației Bazinele de Apă Dobrogea Litoral, în grija căreia sunt sectoarele de plajă, că refuză dialogul cu autoritățile locale și cu operatorii economici.

"Deși mai este foarte puțin timp până când începe sezonul estival, situația este incertă în ce privește plajele reabilitate și noile suprafețe. Directorul ABADL, George Papari, nu s-a prezentat la nicio întâlnire cu operatorii din turism și nu avem un răspuns clar. Tocmai de aceea, voi trimite către ministrul Mediului o scrisoare oficială prin care voi cere demisia lui George Papari", a declarat, ieri, Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

Discuțiile s-au desfășurat în cadrul întâlnirii cu ministrul Economiei și Comerțului, Costin Borc, cu președintele Autorității Naționale de Turism, Anca Nedea, și cu prefectul județului Constanța, Adrian Nicolaescu. Aceștia au luat act de situația prezentată de conducerea FPTR, dar nu și-au exprimat părerea.

La rândul său, președintele Asociației Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, s-a arătat dezamăgit de modul cum sunt pregătite plajele pentru noul sezon estival.

"Nu îmi place ce face Papari. În primul rând, plaja trebuie să aparțină hotelierilor, pentru o exploatare corectă, nu unor firme cu diferite alte obiecte de activitate. ABADL nu face ce trebuie. Avem documente care îl contrazic pe Papari și sunt emise de ei. Au apărut tot felul de construcții, P+3, P+4 etaje. Plaja trebuie curățată cu buldozerul de la un cap la altul!", este de părere Nicolae Bucovală. 

Comentează știrea

Turismul pe litoral
20 aprilie 2016
Cearta ca la usa cortului

Cutite,macete si topoare zboara peste capetele turistilor.Ceata lui Mohammad ameninta cu toporul,George Papari le face semne obscene cu degetul.Pirandele din Bucuresti si-au ridicat fustele in cap.Deh...primavara nu-i ca iarna.Anul asta a venit mai devreme.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5701 secunde