Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a prezentat lista serviciilor gratuite de prevenție, diagnostic și tratament de care beneficiază pacienții neasigurați. Reprezentanții pacienților spun că este un prim pas, dar că acest lucru ar putea aglomera spitalele.
Aproape două milioane de români nu au asigurare de sănătate, unul din cele mai mari procente din Uniunea Europeană. Pentru aceștia, de la 1 iulie, Guvernul a aprobat, printr-un act normativ, anumite servicii gratuite de prevenție, diagnostic și tratament la fel ca persoanele asigurate.
CNAS a prezentat miercuri lista de servicii de prevenție, de depistare și confirmare a afecțiunii oncologice de care beneficiază gratuit persoanele neasigurate.
Consultațiile de prevenție pentru pacienții neasigurați sunt acordate pe grupe de vârstă. Concret, CNAS decontează: două consultații pe an pentru persoanele cu vârsta între 18 și 39 ani; până la 3 consultații pe an pentru persoanele peste 40 de ani care nu sunt în evidența medicului de familie cu alte afecțiuni cronice; până la două consultații pe an pentru persoanele de peste 40 de ani care sunt în evidența medicului de familie cu afecțiuni cronice.
Ce trebuie să facă pacienții neasigurați
Pentru a beneficia de aceste servicii, persoanele neasigurate trebuie să urmeze câțiva pași. Primul este să se înscrie pe lista de pacienți a unui medic de familie. Apoi, să se programeze și să se prezintă la o consultație de prevenție la medicul respectiv. „Medicul de familie va evalua riscul ca pacientul să aibă o boală ascunsă, fără simptome. În funcție de evaluare, medicul poate decide să trimită pacientul la analize medicale de prevenție gratuite și îi va înmâna acestuia un bilet de trimitere", precizează CNAS, preluată de libertatea.ro
Dacă medicul de familie suspectează o formă de cancer, poate trimite pacienții pentru analize medicale de prevenție gratuite, inclusiv radiografii și ecografii. Pacientul poate fi trimis pentru consultații și investigații suplimentare la specialiști sau în spital. Pe baza biletului de trimitere, medicul specialist din ambulatoriu va putea acorda pacientului neasigurat consultații pentru depistarea afecțiunilor oncologice. Casa de Asigurări de Sănătate decontează maximum două consultații pe trimestru pentru pacienții neasigurați. Prezentarea la a doua consultație se face direct, fără alt bilet de trimitere.
Zeci de mii de decese cauzate de cancer
Pachetele de servicii medicale pentru neasigurați au fost introduse pentru că afecțiunile oncologice reprezintă a doua cauză principală de mortalitate în România. În 2023, acestea au fost responsabile pentru 46.370 de decese, arată datele, adică peste 19% din totalul deceselor înregistrate. De la 1 iulie, persoanele fără asigurare de sănătate au acces gratuit la servicii esențiale pentru depistarea precoce și diagnosticarea cancerului, incluzând confirmarea diagnosticului în regim ambulatoriu sau spitalicesc, pe lângă pachetul minimal de servicii medicale disponibil anterior. Totodată, începând din 2022, pacienții neasigurați pot beneficia de consultații gratuite prin medicii de familie.