Cod galben de furtună la Constanța. Ploaie și maxime de 27 de grade pe litoral

561
Cod galben de furtună la Constanța. Ploaie și maxime de 27 de grade pe litoral - furtuna1-1375196521.jpg

Articole de la același autor

Am avut două zile fierbinți, dar se pare că pentru moment am scăpat de caniculă. Vin ploile și se răcorește simțitor, astăzi și mâine, pe litoralul românesc și la Constanța. Meteorologii anunță precipitații și temperaturi maxime de 27 de grade Celsius.

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de furtuni și ploi valabil până în această după-amiază, în toate județele din estul țării, inclusiv județul Constanța. Potrivit meteorologilor, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Moldova, Dobrogea și în jumătatea estică a Munteniei. În aceste regiuni se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce trecător vor lua aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 25 de litri pe metru pătrat. 

Astăzi, la Constanța, cerul este variabil, cu ploaie, vântul suflă moderat, dinspre nord, iar maxima termică va atinge 27 de grade. Peste noapte cerul se va însenina și termometrele vor indica minimum 20 de grade Celsius. Și joi va ploua, dar temperatura va mai crește cu un grad. De vineri reapare soarele, iar în week-end vor fi doar unele înnorări temporare. Temperaturile vor fi însă destul de scăzute, cu 21 de grade noaptea și 26 - 27 de grade Celsius ziua.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.0882 secunde