Caniculă și disconfort termic și astăzi, la Constanța. Mâine va ploua slab

171
Caniculă și disconfort termic și astăzi, la Constanța. Mâine va ploua slab - calduramarecaniculaparcagara28-1375114088.jpg

Articole de la același autor

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit și pentru astăzi codul galben de caniculă în Dobrogea și pe litoral. Potrivit meteorologilor, canicula va persista marți și în sudul și sud-estul țării. Temperaturile maxime vor înregistra valori de 26 - 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. De asemenea, a fost instituit cod portocaliu în mai multe zone din sudul țării. În județele Dolj, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Călărași și Ilfov, inclusiv municipiul București, temperaturile maxime se vor situa între 38 și 40 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Ulterior, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toată țara. Îndeosebi seara și noaptea vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie, averse ce vor avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 25 – 30 de litri pe metru pătrat și se va semnala grindină.

Precipitații și în week-end, pe litoral

La Constanța, astăzi, cerul este senin, vântul suflă moderat, dinspre est, iar maxima termică prognozată este de 31 de grade Celsius. Peste noapte se vor aduna câțiva nori și termometrele vor indica 24 de grade. Miercuri, 31 iulie, se anunță ploaie slabă și temperatura va coborî până pe la 29 de grade. Și în zilele următoare valorile se vor încadra între 21 și 28 de grade, iar în week-end este posibil să cadă din nou precipitații.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5201 secunde