Companiile străine caută ingineri, medici și stripteuze din România

841
5
Companiile străine caută ingineri, medici și stripteuze din România - fondlocdemunca-1362750176.jpg
În vremurile acestea pare să fie mai simplu să-ți găsești de muncă în străinătate decât în țară. Ofertele pentru joburi peste hotare sunt multe și diverse. Dacă sunteți dispuși să faceți o schimbare majoră și să vă căutați norocul prin străinătățuri, aveți de unde alege.


Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Constanța propune, prin rețeaua EURES, 129 de posturi în țări precum Belgia, Danemarca, Norvegia, Olanda și Spania. Se caută mai ales persoane cu studii superioare, ingineri, medici, specialiști IT.

În Belgia, sunt disponibile două posturi de inginer proiectant principal circuite integrate analogice, cu promisiunea de salarii atractive. În Danemarca, sunt două posturi de medic specialist psihiatru. Salarizarea este conform contractului colectiv în domeniu, salariul de bază pentru un medic specialist fiind în jur de 82.833 de euro anual, plus suplimente, iar pentru un medic consultant este de aproximativ 93.577 de euro brut anual, plus suplimente. Inginerii sunt la mare căutare în Germania, Lituania, Norvegia și Olanda, în domenii precum aviație, mecanică, construcții civile și industriale. Salariile diferă, în funcție de țară, în Germania un inginer software urmând să primească, pentru început, 2.800 de euro pe lună, în Lituania, un inginer aeronave, între 4.000 și 5.000 LTL net, pe lună, iar în Norvegia, între 41.000 și 82.000 de euro brut pe an. Tot în Norvegia, sunt libere posturi de ghid turistic, pentru care se oferă un salariu de aproximativ 2.000 de euro brut pe lună. În Suedia, Spitalul Clinic Județean Kalmar anga-jează un reumatolog și un doctor în nefrologie, cu un salariu nespecificat.

Persoanele interesate pot afla informații suplimentare la adresa www.eures.anofm.ro sau de la consilierul EURES, Elena Pană din cadrul A.J.O.F.M. Constanța, tel. 0241/481.553.

2.100 de euro pentru asistentele medicale

Oferte tentante sunt și pe site-urile de recrutări online. Cei mai căutați sunt asistenții medicali generaliști. În Elveția, de exemplu, ei pot câștiga un salariu minim lunar de 4.700 CHF, iar în Germania cel puțin 2.100 de euro pe lună.

Dacă sunteți fată, nu cunoașteți o meserie și aveți un fizic plăcut puteți să optați pentru un job de dansatoare în club, în Marea Britanie sau în Italia. Un club situat în centrul orașului Glasgow, Scoția, angajează dansatoare pentru spectacol topless pe scenă de trei până la cinci ori pe seară. Pentru private dance se oferă 10 lire, iar VIP-urile plătesc 50 de lire. Există mai multe opțiuni de lucru, iar câștigul lunar variază între 0 și 7.000 de lire. Doritoarele trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, aspect fizic plăcut, ținută sexy și să știe limba engleză la nivel minim. În Torino, un club de cinci stele care se va deschide oficial pe 4 aprilie caută hostess și/sau dansatoare. Se lucrează de luni până dumi-nică, între orele 22,00 și 4,00, cu o zi liberă pe săptămână, prin rotație. Câștigul minim garantat pentru hostess este de 50 de euro pe zi, iar pentru dansatoare de 100 de euro pe zi. În ambele cazuri, primele șase consumații revin localului reprezentând target-ul, tot ce depășește acest număr îi revine artistei sută la sută, minus taxele fiscale. Cine dorește să facă spectacol topless pe scenă primește cinci euro pe dans. Cazarea este asigurată în apartamente oferite de angajator contra target-ului de o consumație pe zi lucrătoare (în ziua liberă cazarea este gratis). Colaborarea este pe o perioadă nedeterminată, o zi, o lună, un an, atâta timp cât ambele părți sunt interesate.

Dacă totuși știți o meserie, există posturi de electricieni în Germania, muncitori calificați în Italia, Cipru, bone sau îngrijitoare bătrâni în Marea Britanie.

Atenție la contracte!

Reprezentanții A.J.O.F.M. ne recomandă însă să fim foarte atenți cum alegem companiile care ne trimit la muncă în străinătate. Unele ne pot promite "marea cu sarea", dar, în realitate, singura lor intenție este să ne păcălească. Recent, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța au verificat societățile de selecție și plasare a forței de muncă și au constatat că multe nu respectau prevederile legale privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate. S-a descoperit faptul că în numeroase cazuri nu existau oferte ferme din partea unui partener străin, iar contractele individuale de muncă nu erau încheiate și în limba română. 


Comentează știrea

Revoltat
9 martie 2013
Promovați prostituția

Sunteti josnici - ati introdus prostituția printre joburile din străinătate. Ce urmează în instruirea de mă sus : club de noapte, dansatoare topless, 4-5 numere-dansuri/seara, numar privat 10£...

www.iOferta.ro
9 martie 2013
Anunțuri cu locuri de munca

Cauți anunturi cu job-uri? Intra pe www.iOferta.ro Nu vei găsi niciunul. Hahahha

SEVER
9 martie 2013
INCULTURA SI IGNORANTA

RUSINOS!!!! MEDICII, INGINERII PUSI IN ACEASI OALA CU CURVELE. MME. PERHAITA ,CUM AR FI SA GASESTI UN ARTICOL UNDE SE PROPUNE MUNCA LA CURVE SI ZIARISTI. CE DRACU DE SCOALA AVETI????

GICA FRANA
9 martie 2013
LOCURI DE MUNCA

PAI INGINERULUI DIN FOTOGRAFIE II STATEA BINE CU O STRIPTEUZA NU?

Observator
9 martie 2013
La asa tara, asa oferte!!

Se pare ca nimic nu mai poate stavili dezastrul abatut asupra Romaniei, dupa 1990. Toate "mangafalele, analfabetii si interlopii" au acaparat finantele, politica si "fonctiile" bugetare, facand viata romanilor un chin. Guvernul se plange ca nu sunt bani la buget, dar accepta sa tina pe functii gras platite, indivizi imorali si certati cu legea, care duc la ruina intreprinderile de stat, singurele care, daca ar fi fost bine administrate, ar fi aprovizionat bugetul tarii. in loc sa aduca banii evazionistilor si sa creeze locuri de munca in tara, ei nu stiu cum sa scape de romanii care doresc sa munceasca demn in tara lor. Toate ofertele de munca locale sunt numai pentru "video-chat, stripteuze, masaje sexuale, etc..." Vai de asa tara!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2547 secunde