Constanța, cu spatele la mare! Fără locuri de parcare și fără drumuri de acces spre plaje

2273

Articole de la același autor

Constanța încă stă cu spatele la mare. Orașul unde soarele răsare din mare, unde valurile udă plaje cu nisip fin, nu are, pe faleze, nici drumuri de acces, nici parcări, nici promenade, nici spații verzi. Nu are nimic… numai bălării și ulițe de pământ. Stă în puterea autorităților locale să ia măsuri radicale, să facă investiții în zonă, să nu mai fie cu un pas în urma investitorilor și să întoarcă orașul cu fața spre mare. 






După lărgirea plajelor, cartierul Faleză Nord a câștigat sute de metri de nisip spre mare, iar zona a devenit tot mai atrăgătoare atât pentru turiști, cât și pentru investitori. În zona Pescarilor, construcțiile s-au înmulțit, din ce în ce mai aproape de mare, iar odată cu ele au dispărut drumuri, au dispărut parcări și spații verzi. În toată această dezvoltare, Primăria Constanța pare, din nou, luată prin surprindere.


 

Locuitorii zonei se plâng că autoritățile locale nu iau măsuri pentru a amenaja trotuarele și aleile, pentru a construi locuri de parcare, locuri de joacă, nici măcar pentru a tăia buruienile.



"Zici că este orașul nimănui. Fiecare vine, face garduri peste noapte, blochează drumuri. Nu există o zonă amenajată pentru turism, cum nu este aproape nimic făcut pentru locuitori. Se știe că aici vin mii, poate sute de mii de turiști vara. Nu avem nimic amenajat pentru a-i primi. Scările au fost făcute de cei cu beach-barurile, ca să poată să coboare lumea, să nu își mai rupă picioarele. 




Primăria a venit și a asfaltat și a desenat niște linii pe un teren unde oricum era dintotdeauna parcare. Și acum se laudă că au făcut nu știu câte zeci de locuri de parcare. Este praf aruncat în ochii oamenilor după ce s-au revoltat că se construiește pe spații verzi", ne-a spus, indignat, un constănțean care locuiește într-unul din blocurile vechi.



Amenajări pe cont propriu


Am luat-o și noi la picior, de pe strada Ion Rațiu, în jos, spre plajă. De cum am ajuns la intersecția cu strada Pescarilor, am dat peste vestiții stâlpișori, pe marginea trotuarului, pe o porțiune de câteva zeci de metri. Dincolo de ei, bălăriile se înălțau semețe gata-gata să înghită blocul învecinat. Doi pași mai spre mare, șirul de stâlpișori se întrerupe brusc, pentru că se termină și trotuarul. Ceva mai jos, este parcarea amenajată de primărie, în dreptul căreia sunt și borduri și marcaje, după care începe ulița. 




O parte din fostul drum care ducea spre plajă a fost îngrădit, fiind proprietate privată. Așa că toți cei care obișnuiau să coboare cu mașina până spre beach-barurile din apropiere le lasă acum chiar în fața porții investitorului. Alte mașini erau parcate pe aleea ce vine dinspre vile. Iar, alături, un utilaj croia un nou drum de acces către plajă. 




"Noi suntem angajați de cei de la beach-bar, ca să amenajăm drumul acesta. Va fi o mică parcare, ceva mai jos, și se leagă de o mică șosea asfaltată, dinspre cartierul Consilierilor", ne-a explicat un bărbat care supraveghea lucrările.



Lipsă de viziune


Am coborât prin colb și am luat-o pe jos pe alee. Chiar spre plajă, am fost întâmpinați de un morman de gunoaie, purtate de vânt pe toată faleza. Buruienile erau decorate cu pungi de tot felul. De-a lungul străzii înguste, pe o fâșie de pământ, chiar spre mare, erau parcate câteva mașini. Însă, în week-end, zona devine neîncăpătoare. 




Ne-am continuat periplul apoi pe plajă, pe drumul de servitute pentru utilajele administratorilor plajei, dar frecventat de cei veniți să își facă mișcarea de zi cu zi sau de cei veniți la bronzat. Și aici am găsit aceleași maluri pline de vegetație crescută alandala, amestecată cu tot felul de gunoaie. 




În zona Belvedere, peisajul este contrastant: vile elegante, cu curți cochete, îngrijite, trotuare pline de buruieni, cu dale sparte, șantiere abandonate, cu bălării cât casa. Deși strada duce chiar spre una dintre cele mai frumoase plaje, nici aici nu este amenajată nicio parcare, singurele locuri disponibile fiind de-a lungul șoselei. Dacă în timpul anului riveranii se mai descurcă, în sezonul estival, bătaia pe un loc de parcare este aprigă. 




Și aici lipsește o viziune a autorităților locale în ce privește valorificarea potențialului zonei. Practic, în-afară de șosea și sistemul de iluminat, nu este nimic amenajat, iar accesul pe plaje este pe niște biete scări din lemn strâmb, și acelea făcute de localnicii zonei. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4903 secunde