Periplu în Peninsulă

CONSTANȚA în IMAGINI / Kitschuri moderne printre monumente arhitecturale

2891
1

Articole de la același autor

Peninsula Constanței suferă de ani buni de zile. Autoritățile au tratat-o cu indiferență și au lăsat-o să devină o paragină, o ruină, un cartier mărginaș al metropolei ce se vrea Constanța. Acum este într-o stare gravă, iar aspectul ei este trist și ponosit. 


Continuăm astăzi periplul prin Peninsula Constanței. Ne îndreptăm pașii spre strada Arhiepiscopiei, care coboară din Piața Ovidiu către faleza Cazinoului. Clădirile vechi, înghesuite și degradate se îmbină în mod bizar cu cele moderne, din inox și sticlă. Multe imobile sunt părăsite, altele, chiar dacă locuite, sunt într-o stare avansată de degradare. Este o străduță îngustă, cu o singură bandă de mers, și nu măsoară mai mult de un kilometru lungime. Deși este una dintre cele mai vechi artere ale orașului de la malul mării, aspectul ei aduce mai mult a uliță. Șoseaua este plină de gropi, iar trotuarele sunt distruse. Cu toate acestea, este una dintre cele mai circulate străzi din zonă, asigurând traficul autovehiculelor către Portul Constanța, faleza și Portul Tomis.

Sticlă și inox lângă Moschee

Dacă pentru șoferi circulația pe strada Arhiepiscopiei este o cursă cu obstacole, pentru pietoni este și mai greu, căci ei trebuie să evite mașinile parcate pe trotuare ieșind pe șosea. Imediat după Piața Ovidiu, străduța este flancată de clădiri cu etaj, lipite una de cealaltă. Sunt construite cu zeci, poate chiar o sută de ani în urmă și poartă pe zidurile lor amprenta vremii ce s-a scurs. Au fațadele crăpate, geamurile sparte, balcoanele rupte. Uitându-te în stânga și în dreapta ai putea să crezi cu ușurință că te-ai întors în timp. Însă senzația nu durează prea mult căci, imediat după Moschee, apare o clădire cu totul diferită. Are geamuri multe și muchii drepte, gri. Este un imobil modern, cu o arhitectură contemporană, plasat nefiresc în mijlocul acelor clădiri istorice. Cum privești înapoi, turnul Moscheii pare că este plasat pe acoperișul acestui imobil ce adăpostește sediul unei bănci. Însă Marea Moschee a fost con-struită în anul 1910, pe locul unei geamii numită Mahmudia. Edificiul este o îmbinare armonioasă între stilul egipteano-bizantin, prin minaretul și impozanta cupolă, cu unele motive arhitecturale românești. Moscheea este prima construcție de beton armat și cărămidă din țara noastră, iar minaretul are 47 de metri înălțime.

Monumente cu stil

La capătul străduței se află și instituția al cărei nume îl poartă: Arhiepiscopia. Vechi palat adminis-trativ și fost sediu de bancă, aceasta este un alt monument de arhitectură al Constanței. Iar lângă ea se află Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ridicată între anii 1883 și 1885. Construcția, în stil greco-roman, din cărămidă presată, impune prin monumentalitatea fațadei și prin turnul înalt de 35 de metri.
Însă, pentru a putea admira toate aceste vestigii, trebuie să ignori peisajul neîngrijit al străzii și imobilele degradate. Dacă reușești acest lucru, la finele periplului pe străduța îngustă îți poți bucura ochii cu luciul și valurile spumoase ale Mării Negre.

Comentează știrea

ath
20 februarie 2012
Draga Andreea

Dacă reușești acest lucru, la finele periplului pe străduța îngustă poți sa ghicesti doar ca ai ajuns in apropierea Marii Negre.La finele periplului pe straduta ingusta,"te bucuri" ca ai vazut cum arata Marea Nesimtire din administratia locala.Acolo sunt infipte trei panouri publicitare,toate trei jegoase si ruginite.Un jeg nu ar fi fost de ajuns,ne-au pus trei ca sa tinem minte pretul la canapele sau cum se trateaza hemoroizii si fisurile anale.In urma cu 20 de ani,exact in acelasi loc au fost doua banci de unde te puteai bucura intr-adevar de luciul și de valurile spumoase ale Mării Negre.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5154 secunde