Constănţean scos din stop cardiorespirator de ambulanţieri şi colegii săi de muncă

293
Constănţean scos din stop cardiorespirator de ambulanţieri şi colegii săi de muncă - resuscitare1-1652098993.jpg
Un echipaj Saj B2, cu asistent, s-a deplasat în cursul zilei de luni, 9 mai, la un pacient în vârstă de 52 ani, din localitatea Ţepeş Vodă, pentru a-i salva viaţa. Bărbatul intrase în stop cardiorespirator, după ce i se făcuse rău la locul de muncă. La acest caz, colegii pacientului efectuau, deja, la momentul sosirii ambulanţei, protocolul de resuscitare. „Rezultatul efortului colegilor săi şi efortul depus de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), care a administrat două şocuri de defibrilare au însemnat ieşirea pacientului din stop cardiorespirator şi predarea acestuia conştient, medicului urgentist de pe elicopter”, a declarat dr. Claudia Tătărici, de la SAJ Constanţa. Medicul a precizat că bolnavul şi-a revenit şi datorită protocolul iniţiat imediat de către colegii lui de muncă. Medicii ambulanţieri susţin că în astfel de situaţii, se recurge la aplicarea de compresii cu podul palmei, în centrul toracelui, pe o adâncime de 5-6 cm, cu o frecvență de 100 compresii/minut. Se face acest lucru până la sosirea ambulanței sau până pacientul respiră. Acest gest salvează viața unei persoane, dacă este inițiat în primul minut de la oprirea cardiacă și este continuat până ce pacientul este preluat de echipa de resuscitare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7849 secunde