Cum declarați la SPIT clădirile ridicate fără autorizație de construire

210
1 min citire
Cum declarați la SPIT clădirile ridicate fără autorizație de construire - cumdeclaratilaspit-1418314967.jpg
Constănțenii care dețin în proprietate clădiri executate fără autorizație de construire au obligația legală de a declara clădirile în vederea impunerii și înscrierii acestora în evidențele autorităților administrației publice locale.
Potrivit legislației în vigoare, se declară orice construcție care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, respectiv pereți și acoperiș. "Contribuabilii aflați în această situație au obligația de a completa o declarație fiscală pentru stabilirea impozitului pe clădiri, la care vor anexa orice document pe care îl dețin din care reiese anul executării construcției, suprafața, materialul din care este construită, sau procesul-verbal de contravenție pentru construcție executată fără autorizație. Declarația de impunere sau înștiințarea de plată nu înlocuiesc certificatul de urbanism sau autorizația de construire, nu reprezintă titlu de proprietate și nu exonerează persoana în cauză de aplicarea sancțiunilor legale pentru încălcarea disciplinei în construcții", explică directorul executiv al Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, Virginia Uzun.
Potrivit acesteia, clădirile începute și nefinalizate în termenul de valabilitate al autorizației de construire, deci pentru care nu există proces verbal de recepție finală, dar care au elementele constitutive ale unei clădiri respectiv, cum ar fi pereți și acoperiș, se declară la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, impunerea făcându-se cu data la care autorizația de construire a expirat.
Declarația și actele necesare declarării se pot găsi pe site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea persoane fizice ori persoane juridice - "Documente declarare" și se pot depune la oricare din sediile SPIT.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0444 secunde