Autoritățile locale au anunțat că, iarna acesta, prețul gigacaloriei va fi dublu față de anul trecut. Astfel, mulți constănțeni vor ajunge să plătească o avere pe factura la întreținere. Vor beneficia de ajutoare, de la bugetul de stat, cât și din visteria Primăriei Constanța, doar familiile defavorizate.
Guvernanții au eliminat subvenția generală la încălzire, așa cum s-a stabilit în acordul încheiat cu FMI, iar autoritățile locale din Constanța au anunțat deja că prețul gigacaloriei va crește de la 170 de lei, cât era anul trecut, la 338 de lei. Însă, constănțenii care se încadrează în criteriile stabilite de Guvern vor putea obține o reducere considerabilă a facturii.
Astfel, vor putea beneficia de aceste ajutoare la încălzire cei care câștigă până în 1.000 lei/membru de familie și persoanele singure cu venituri până la 1.300 lei. Condiția este, însă, să nu dețină bunuri precum un alt imobil sau locuință pe lângă cea de domiciliu, autoturisme ce depășesc 1600 cm cubi, utilaje agricole, bărci de motor sau prea multe animale.
Ce trebuie să facă persoanele racordate la RADET
Constănțenii care doresc să obțină ajutoare la încălzire, în această iarnă, pot depune cererile în perioada 10 octombrie - 18 noiembrie. În funcție de tipul de combustibil folosit la încălzire, diferă și pașii pentru obținerea respectivului ajutor.
Astfel, constănțenii racordați la re-țeaua de termoficare a RADET Con-stanța vor completa cererile și vor atașa o declarație pe proprie răspundere și copii după actul de proprietate sau contractul de închiriere sau o procură notarială, dacă titularul este altul și le vor înmâna asociației de proprietari. De asemenea, vor fi atașate copii după actele de identitate ale tuturor celor care locuiesc în respectivul domiciliu. În conformitatea cu OUG 70/2011, reprezen-tanții asociațiilor vor specifica pe fiecare cerere, în colțul din dreapta sus, "confirm numărul de persoane și numărul de camere", vor semna și vor pune ștampila asociației. De asemenea, vor fi menționate datele de contact ale administratorului sau președintelui de asociație (nume, prenume și număr de telefon).
În lipsa acestor mențiuni, solicitările nu sunt acceptate, au arătat reprezentanții primăriei.
"Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței cu energie termică se vor depune numai prin intermediul administratorilor sau președinților de asociații", au adăugat angajații primăriei. Dosarele vor fi depuse la sediul din strada Ecaterina Varga.
Sfaturi pentru cei care se încălzesc cu gaze și lemne
Cei care sunt racordați la rețeaua de gaze, lângă cererea tip, eliberată de primărie, vor atașa copii după actele de identitate și după ultima factură. Documentele vor fi depuse la ghișeul din City Park Mall.
Ajutorul financiar este cuprins între 19 lei (pentru cei cu venituri între 540 și 615 lei / membru de familie) și 260 de lei (pentru cei cu venituri până în 155 lei / membru de familie).
Constănțenii care se încălzesc cu lemne vor adresa solicitările, personal, angajaților de la Serviciul de Asistență socială de pe strada Amzacea, numărul 13. Dosarele vor cuprinde cererea tip, declarația pe proprie răspundere și copii după actele de identitate. Ajutorul financiar acordat, lunar, de primărie variază între 16 lei (în cazul celor care câștigă între 540 și 615 lei / membru de familie) și 54 de lei (pentru cei care au sub 155 lei / membru de familie).
Mare atenție ce scrieți în cereri!
Mai trebuie precizat că aproximativ 60% din cererile primite vor fi verificate, potrivit prevederilor legale. Angajații serviciilor de asistență socială vor verifica dacă s-a declarat corect numărul membrilor de familie, venitul realizat sau lista bunurilor deținute. Dacă se constată nereguli, ajutorul pentru încălzirea locuinței se sistează, iar beneficiarii sunt obligați să returneze sumele primite. Mai mult, cei prinși pe picior greșit sunt pasibili de sancțiuni între 200 și 1.000 de lei.
"Se vor face verificări ale declarațiilor privind veniturilor realizate și bunurile deținute prin compararea cu informațiile deținute de alte instituții", au susținut angajații Primăriei Constanța.
De aceea, titularii ajutoarelor pentru încălzire sunt obligați să comunice serviciului de asistență socială orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor, în termen de cinci zile de la survenirea ei.