Cum se obține viza de flotant

3485
Cum se obține viza de flotant - cumseobtineviza-1453389109.jpg

Articole de la același autor

Cererea pentru obținerea vizei de flotant se depune la Serviciul Local de Evidență a Populației. La dosar, se depun actul de identitate, contractul de închiriere, precum și dovada că ați achitat taxa de timbru, în valoare de 5 lei. Cererea trebuie semnată și de proprietarul imobilului închiriat, care este obligat să vă însoțească atunci când depuneți documentele.

În situația în care găzduitorul nu se poate prezenta la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, declarația de primire în spațiu poate fi consemnată la notar public ori în fața polițistului de ordine publică din cadrul unității de poliție pe a cărei rază teritorială este situat imobilul.

Persoana care locuiește mai mult de 15 zile la o altă adresă decât cea de domiciliu este obligată să își înscrie reședința în cartea de identitate, prin aplicarea vizei de flotant. Viza se acordă pentru cel mult un an, iar la expirare, trebuie să vă adresați din nou Evidenței Populației, cu o nouă cerere.

Este important să vă asigurați că aveți viza de flotant valabilă cât timp locuiți cu chirie. Legea prevede o amendă cuprinsă între 40 și 80 de lei celor care nu se conformează. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 23 Septembrie 2014
Stire din Cetățenești : Ce este viza de reședință
Pagina a fost generata in 0.4192 secunde