Vremea dă ceva semne de răcire. Ceața s-a mai risipit, a ieșit și soarele, dar în zilele următoare, temperaturile vor fi ceva mai apropiate de cele normale pentru această perioadă, mai ales pe timpul nopții.
În week-end, la Constanța, vremea va fi mai mult închisă și ceva mai rece decât în timpul săptămânii. Pentru sâmbătă, meteorologii anunță cer parțial înnorat și vântul va sufla moderat, dinspre vest. Maxima termică va atinge 7 grade Celsius. Peste noapte se va mai însenina, vântul se va mai domoli și termometrele vor indica minimum -1 grad Celsius. Duminică, valorile termice vor mai crește puțin, dar se vor aduna și mai mulți nori. Temperaturile se vor încadra între -1 și 9 grade.
De luni, se va răci din nou, dar la mijlocul săptămânii sunt semnalate maxime de 11 grade Celsius. Joi sunt posibile câteva averse de ploaie, iar de vineri abia dacă vom mai avea 3 - 4 grade în termometre.
În restul țării, în week-end, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va avea înnorări în vest și nord, unde local, spre seară și noaptea, va ploua. În zona de munte precipitațiile vor fi mixte. Cu totul izolat vor fi condiții de polei. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, dar în zonele joase, mai ales din sud-estul și sudul extrem al țării, va mai fi ceață.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în depresiuni și 11 grade în sudul Banatului și al Olteniei, iar cele minime se vor situa între -4 și 4 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -8 grade.