Marți, temperatura aerului va continua să crească, astfel că regimul termic va fi mai ridicat decât în mod normal la această dată, cu valori maxime cuprinse între 1 și 11 grade și minime situate, în general, între -4 și 6 grade.
Cerul va prezenta înnorări în majoritatea regiunilor și temporar va ploua în vestul și sud-vestul țării. Îndeosebi în sud și est local va fi ceață, izolat persistentă, asociată trecător cu burnițe sau ploi slabe. În zona montană vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, în Banat și Dobrogea, iar ziua și în Crișana.
Mâine, la Constanța, vremea va fi închisă, dar caldă. Cerul va fi noros, vântul va sufla moderat, dinspre sud, iar maxima termică va atinge 10 grade Celsius. Peste noapte norii vor dispărea și vântul se va mai înteți. Termometrele vor indica minimum 7 grade Celsius.
Pentru miercuri, 16 ianuarie, însă meteorologii anunță cer variabil, cu ploaie și temperaturi de până la 13 grade Celsius. Valorile termice deosebit de ridicate pentru această perioadă vor persista până la sfârșitul săptămânii, când vor reveni la cele normale.