Vremea continuă să fie închisă și ploioasă, la Constanța. Meteorologii anunță încă patru-cinci zile fără soare și cu multe precipitații. Spre sfârșitul săptămânii, este posibil însă să se mai însenineze și se pare că se va mai încălzi.
Astăzi, la Constanța, cerul este înnorat, vântul suflă slab, dinspre nord-est, iar maxima termică va atinge 5 grade Celsius. Va ploua moderat, pe tot parcursul zilei, dar și noaptea, când vor fi minimum 3 grade în termometre. Mâine, precipitațiile vor fi din nou prezente, de-a lungul celor 24 de ore. Vântul se va intensifica, dar temperaturile rămân destul de ridicate, între 2 și 5 grade.
Miercuri, 10 decembrie, se mai răcește și este posibil să avem și temperaturi negative. Aversele de pe timpul zilei riscă să se transforme în polei, peste noapte. Joi, norii se vor mai risipi și câteva raze de soare ar putea ajunge până la noi, valorile termice se vor încadra între -1 și 3 grade. Vineri, pe 12 decembrie, va fi senin, dar frig, iar în week-end, vom avea din nou temperaturi de 5 - 6 grade și va fi însorit.