Delfinariul din Constanța se apropie de un moment așteptat de ani de zile: inaugurarea noului bazin, lucrare finalizată și care vine să îmbunătățească condițiile de viață ale delfinilor și experiența vizitatorilor. După licitații anulate și provocări în șantier, în câteva zile, bazinul va fi inundat, iar cei cinci delfini existenți (patru din Ucraina și unul propriu) vor intra în noua casă.
Consiliul Județean mai trebuie să depășească însă un hop. Achiziția propriilor delfini, procedură sistată momentan. Instituția poartă negocieri cu un delfinariu din Mexic, care ar putea oferi gratuit cinci delfini la Constanța, antrenați și dresați.
În ceea ce privește noul bazin al Delfinariului, spațiul a fost extins la standarde europene și poate găzdui până la șase delfini. Cu o suprafață de 670 de metri pătrați și o adâncime de 5,2 metri, noul bazin va adăuga un volum suplimentar de 3.400 de metri cubi de apă, oferind delfinilor un spațiu mult mai generos și adaptat nevoilor lor. În câteva zile, bazinul va fi umplut cu apă, iar mamiferele vor fi acomodate în noua casă.
„Extinderea Delfinariului constă într-un bazin de antrenament pentru delfini care este de trei ori mai mare decât bazinul de spectacole, deci are 3000 de metri cubi. Bazinul de antrenament nou are legătură cu bazinul de spectacole printr-un canal de legătură care este prevăzut cu un batardou care se ridică foarte ușor dând posibilitatea delfinilor să treacă dintr-o parte în alta, coordonați de către antrenori", a explicat Radu Balaban, director de proiect firmă constructoare.
Proiectul a fost unul complicat, cu mai multe licitații anulate și probleme în șantier, dar, într-un final, firma constructoare care a câștigat licitația a reușit să-l ducă la bun sfârșit.
Cât a costat noua construcție
Extinderea nu înseamnă însă doar investiții în noul bazin, ci și în alte sisteme.
„Din punct de vedere al construcției este o construcție deosebită, proiectantul a încercat să realizeze cam tot ce este mai nou în Europa.
Costurile au ajuns în jurul a 17 milioane de lei, rezonabil pentru prețurile actuale”, a declarat Gheorghe Hristu, inginer constructor la Consiliul Județean Constanța.
Antrenorii îi pregătesc deja pe delfini pentru acomodarea în noua casă, iar emoțiile sunt mari.
Deși noul bazin este gata, iar în curând delfinii se vor muta în casă nouă, reprezentanții Consiliului Județean Constanța spun că, în acest moment, achiziția pentru delfinii proprii, care ar fi urmat să fie aduși din Malta, a fost sistată.
„Am purtat negocieri cu un Delfinariu din Malta dar, în cele din urmă, s-au răzgândit și și-au retras oferta", a declarat Ionela Costache, director de cabinet al președintelui CJC.
În aceste condiții, acum se poartă discuții cu un Delfinariu din Mexic. Nimic nu este însă sigur, totul fiind la stadiul de proceduri administrative. Pe de altă parte, contractul cu partea ucraineană a fost prelungit până în martie.
„În acest moment, achiziția de delfini proprii este sistată deoarece am identificat posibilitatea de a obține delfinii dresați, antrenați în mod gratuit. Am identificat un delfinariu în Mexic care dorește să transporte în România chiar și pe cheltuiala proprie cinci delfini și în ultimele săptămâni suntem în negocieri cu ei. Suntem în faza de negociere și verificare de documente. Dacă după verificarea tuturor documentelor puse la dispoziție de statul mexican vom constata că delfinii pot fi aduși în România, sunt sănătoși și corespund normelor din România, atunci vom trece la contractarea serviciului de transport, al vămii și toate celelalte detalii de intrare în țară", a mai spus Ionela Costache.
Delfinariul, inaugurat în 1972, a fost mereu un punct de atracție pentru turiștii de pe litoral. Cu noul bazin și dotările promise, administrația județeană speră să-l aducă în topul obiectivelor turistice internaționale.