Delfinul Chan Chan, testat pentru Covid. „Oamenii au depus reclamaţii la Protecţia Consumatorului”

Miercuri, 22 Septembrie 2021, 00:00
1257
Pentru cel puţin încă o săptămână, reprezentaţiile la Delfinariul din Constanţa rămân suspendate, asta după ce delfinul Chan Chan s-a îmbolnăvit, el fiind examinat amănunţit în cursul acestei săptămâni, cu scopul de a i se identifica problema de sănătate de care suferă şi, desigur, pentru a fi tratat.

Pe parcursul întregii veri şi nu numai, cei doi delfini ai Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN) din Constanţa, Chan Chan şi Ni Ni au încântat privirile a mii şi mii de persoane, fie ei localnici sau turişti. Din păcate, unul dintre cele două superbe exemplare, Chan Chan a început să fie tot mai apatic, să îşi schimbe comportamentul, iar de aici angajaţii instituţiei şi-au dat seama că nu se simte bine. La început, toată lumea s-a temut ca el să nu fi înghiţit vreun corp străin, dar investigaţiile realizate în acest sens au demonstrat că nu este aşa.

Potrivit directorului complexului, dr. Adrian Bîlbă, delfinul se simte mai bine, chiar dacă la începutul lunii nu a prea mai vrut să mănânce. La acest moment, s-au primit rezultatele parţiale de la examinarea hematologică şi sunt pozitive. În cursul zilei de vineri, 24 septembrie, vor veni şi rezultatele de la examenul bacteriologic, bacterioscopic, precum şi examinarea pentru histopatologie. În funcţie de acestea, va fi reglată terapia pe care năzdrăvanul delfinaş, oricum, a început-o, în baza primelor semne de boală manifestate.

„Delfinul este semnificativ mai bine, în sensul disponibilităţii de a relaţiona cu antrenorii. Este adevărat că are un fel de teamă de o nouă examinare, dar este în formă. Oricum, nu avem de gând să deschidem Delfinariul până când nu este refăcut 100%, din varii motive, şi din punctul de vedere al intervenţiilor terapeutice care să nu fie afectate de programul de vizitare, dar şi din cauză că nu vrem să expunem un delfin în starea aceasta. Se pare că are o gastrită. Partea bună este că la endoscopie am eliminat varianta corpului străin, ceea ce este extraordinar. Chiar eram îngrijoraţi de această posibilitate de a avea un corp străin. Ne-am liniştit vizavi de eventualitatea aceasta. Pe deasupra, lui Chan Chan i s-au recoltat fragmente din mucoasa gastrică, care este inflamată, el fiind testat chiar şi pentru Covid. Cu toate acestea, ştim că, la nivel mondial nu există nici un caz din cele câteva mii de defini din delfinarii care să fi avut Covid, de când a apărut pandemia, dar nu este exclusă niciodată nici această variantă”, a declarat directorul, pentru „Cuget Liber”.

El a precizat că Chan Chan a avut nişte modificări de comportament, pe la sfârşitul lunii august, începutul lui septembrie, refuza anumite comportamente. „La acel moment, ne-am gândit inclusiv la faptul că este prea răsfăţată, avea nişte semne de refuz şi am decis să scoatem reprezentaţiile. Desigur, au existat persoane care îşi cumpăraseră bilete online şi avem şi acum reclamaţii la Protecţia Consumatorului, dar le-am rezolvat, le-am returnat oamenilor banii înapoi. Oamenii au reclamat că nu pot vedea delfinii, chiar dacă şi-au primit banii de pe bilete”, a adăugat Adrian Bîlbă. În concluzie, spectatorii trebuie să înţeleagă că până când delfinul nu se reface, aşa cum se întâmplă şi în cazul oamenilor, show-urile cu delfini nu se pot susţine. În această perioadă, ei pot vizita, în schimb, Microrezervaţia, Planetariul şi, pe faleza Cazinoului, Acvariul.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.6178 secunde