Delicatese vegetariene

561

Articole de la același autor

Ouă cu sos de usturoi
6 ouă fierte tari, 15 g usturoi, 50 g ulei, 25 g sos de tomate, 1 legătură pătrunjel verde, sare, piper
Usturoiul se taie feliuțe subțiri și se aurește ușor în ulei, apoi se stinge cu sosul tomat diluat cu apă și se fierbe 8-9 minute. Se adaugă apoi verdeața tocată, sare și piper. Se ia vasul după foc și se dă la rece. Se curăță apoi ouăle de coajă și se taie în două, se așează pe un platou și se toarnă sosul deasupra.

Cartofi umpluți cu brânză
8 cartofi mari, 125 g cașcaval, svaițer sau brânză veche de oi rasă, 1 linguriță și jumătate de chimen, 125 g unt, sare.
Cartofii spălați și șterși se pun la cuptor. După ce s-au copt, se lasă câteva minute să se răcească, apoi se taie în două în lung și se scobesc cu o lingură scoțând miezul într-un castron. Coaja nu trebuie ruptă, de aceea se lucrează cu grijă. Miezul se amestecă cu unt, brânză rasă, chimen și puțină sare, după gust. Se umplu cartofii la loc, de data aceasta mijlocul va fi mai rotunjor. Se țin 20 minute la cuptor încins, apoi se servesc. Cartofii preparați se pot acoperi cu un sos alb sau cu suc de roșii.

Cartofi pane
9 cartofi, 3 ouă, 2 linguri de pesmet, 170 g unt sau ulei, 1 linguriță de sare.
Cartofii se spală și se fierb în coajă. Se curăță și se lasă să se răcească. Se taie felii groase de 1 cm, se presară cu sare, se trec prin ou, pesmet și se rumenesc în grăsime.

Oua umplute cu ciuperci
2 ouă, 40 g ciuperci, 20 ml suc de lămâie, 4 g sare, 10 g verdeață.
Se fierb ouăle tari, se decojesc, se taie în două pe lung și se scoate gălbenușul. Separat, se fierb înăbușit ciupercile, tăiate în lamele subțiri, împreună cu sarea. Gălbenușul, trecut prin sită, se amestecă cu puțină apă, obținută din fierberea ciupercilor. Astfel preparate, se amestecă apoi cu ciupercile și verdeața. Cu această compoziție se umplu albușurile, se decorează cu verdeață și se așează pe un suport de frunze de salată verde.

Vinete bulgărești
2 vinete mari, 12 ardei grași, 3 cepe, 3 căței de usturoi, 6 roșii, jumătate de ceașcă de ulei, sare.
Se coc vinetele și ardeii, se curăță, se rup fâșii și se lasă să se scurgă. Se topește ceapa curățată și tăiată cu jumătate din cantitatea de ulei. Se taie și usturoiul mărunt. Se așează într-un vas de sticlă sau porțelan, la fund, ceapa, apoi se alternează rânduri de vinete, ardei, roșii și usturoi, presărând și câte puțină sare. Se termină cu roșii. Se toarnă restul de ulei și se dă la cuptor până scade zeama.

Cremă de portocale
18 bucăți de zahăr cub, 1 portocală, 2 gălbenușuri, 1 ou întreg, 1 lingură de rom, 1 lingură rasă de gelatină, 300 ml frișcă.
Pentru ornat: 1 portocală, 200 ml frișcă, 1 lingură de zahăr pudră.
Zahărul cub se freacă cu coaja portocalelor, gălbenușurile, oul întreg, romul, 1 linguriță de apă și cu zeama de portocale. Se fierbe pe baie de aburi până se îngroașă, amestecând continuu cu telul. Gelatina se amestecă bine cu 200 ml apă, se fierbe 1 minut, mestecând continuu, apoi se strecoară în crema caldă. Când crema s-a răcit, se adaugă albușurile bătute spumă și se răcește bine în forma umezită. Crema se toarnă din formă pe un platou și se ornează cu felii de portocale și cu frișcă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9574 secunde