Cum ne pregătim pentru analizele de laborator (II)

3432

Articole de la același autor

Ce trebuie să știm înainte de a ne prezenta la un laborator de analize medicale? Specialiștii companiei Medicover ne dau câteva sfaturi. Indiferent de motivele pentru care dorim să facem analizele, trebuie să ne prezentăm la laborator dimineața, preferabil între orele 7,00 - 9,00 pentru că aceasta este perioada optimă pentru recoltarea produselor biologice din care se vor face analizele.

Cum colectăm urina unui sugar
Pentru colectarea urinei unui sugar se folosește punga pediatrică de recoltare, urina fiind ulterior transferată în recipientul steril. Ambele recipiente vor fi furnizate de către laborator.
Se utilizează apă și săpun pentru toaleta locală, se clătește cu apă și nu se șterge; nu se aplică creme, uleiuri sau pudre pediatrice. Se atașează ferm de zona genito-urinară a copilului punga pediatrică de recoltarea a urinei, astfel: dezlipiți banda protectoare a pungii și fixați porțiunea adezivă astfel încât să vă asigurați ca orificiul urinar a fost inclus în pungă. Imediat ce copilul urinează în punga de recoltare, aceasta se dezlipește. Transferați urina în recipientul steril evitând contaminarea marginilor containerului. Imediat după recoltare, recipientul se păstrează la frigider, la temperatura de plus 2 grade C - plus 8 grade C, valabilitatea probei fiind de maximum 6 ore.

Examenul coproparazitologic se repetă la interval de câteva zile
În cazul unui examen coproparazitologic se recoltează o porțiune de mărimea unei alune, din trei locuri diferite ale scaunului. Se poate ține în frigider, valabilitatea fiind de maxim 24 de ore. Acest examen necesită repetarea la intervale de câteva zile, întrucât ouăle sau larvele unor paraziți nu se elimină zilnic. Se recomandă trei examene succesive la interval de șapte zile.
Pentru un examen coprobacteriologic (coprocultura) recoltarea se face înaintea începerii tratamentului cu antibiotice. Se folosește recipientul furnizat de laborator. Se recoltează cu ajutorul "linguriței" din trei locuri diferite ale scaunului, vizând porțiunile lichide și, mai ales, porțiunile cu mucus sau sânge dacă sunt prezente. Nu se ține la frigider, valabilitatea fiind de maxim 24 ore la temperatura camerei.

Exudatul faringian se recoltează dimineața
Ideal, exudatul faringian se recoltează dimineața înainte de a consuma alimente sau lichide, deoarece acestea șterg agenții patogeni existenți pe suprafața amigdalelor și/sau mucoasei faringiene. Este important să evităm spălarea dinților deoarece majoritatea pastelor de dinți conțin substanțe antibacteriene care distrug flora microbiană faringiană denaturând rezultatul exudatului faringian, care în aceste condiții nu va semnala prezența agenților patogeni. Dacă aceste condiții nu pot fi respectate, putem totuși efectua recoltarea exudatului faringian la 3-4 ore de la ultima masă sau de la ultimul periaj dentar.

Abstinență de cinci zile pentru spermogramă și spermocultură
Cu 48 de ore înaintea recoltării secrețiilor provenite din zona genitală la femei se recomandă încetarea administrării unor tratamente endovaginale, a irigațiilor vaginale, precum și a contactului sexual. În cazul secreției uretrale, pacientul nu trebuie să urineze cu cel puțin două ore înainte de recoltare.
Dacă vreți să faceți un examen citologic Babeș Papanicolau întrerupeți administrarea tratamentelor endovaginale, a irigațiilor vaginale și a contactului sexual cu 48 de ore înainte de recoltare.
Pentru spermogramă și spermocultură se recomandă abstinența sexuală cu cinci zile înainte de recoltare. De asemenea, nu trebuie să consumați alcool și cafea în ziua recoltării.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.726 secunde