Destinul tragic al copiilor infectați cu HIV. "Erau ca niște mumii!"

Virusul imunodeficienței umane (HIV) este responsabil de îmbolnăvirea și moartea a zeci de milioane de persoane, pe tot globul. În primii ani de manifestare a virusului, când sistemul medical abia avea contact cu primii bolnavi, afecțiunea făcea ravagii. Ulterior au apărut și medicamentele antivirale, care au mai adus speranță în rândul bolnavilor, dar și al familiilor disperate ale acestora.

Potrivit specialiștilor, nici Constanța nu a scăpat de teroarea acestui virus, ba chiar a fost unul dintre cele mai afectate județe din țară, cu un număr foarte mare de bolnavi infectați cu HIV. Prin intermediul Centrului Baylor "Marea Neagră", specialistul infecționist dr. Rodica Mătușa, care a trăit pe propria-i piele acele momente, mărturisește drama acelor vremuri cu care s-a confruntat populația.

"În anii ’80-’90, România avea peste jumătate din copiii seropo-zitivi ai Europei, Constanța ocupând locul fruntaș, fiind probabil poarta de intrare a infecției HIV în țară. Deși România a raportat la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) primul caz de SIDA încă din 1985, abia după Revoluție a ieșit la iveală criza infecției HIV la copiii din România, la a VI-a Conferință AIDS de la San Francisco, punându-se numeroase întrebări despre ce se întâmplă în țara noastră. Și a început vârtejul în țară, dar mai ales la Constanța. Peste 60% din copiii orfelinatelor sunt depistați seropozitivi, zeci și apoi sute de copii malnutriți sunt trans-ferați din secțiile de pediatrie la Boli Infecțioase. Aveam într-un pat 2-3 sugari sau copii mici, înfășați în scutece, ca niște mumii", mărturisește specialistul.

Copiii erau suferinzi, numai piele și os

Dintre toți, copiii din centrele de plasament au avut cel mai mult de suferit. Pe lângă faptul că foarte mulți dintre ei erau infectați, aceștia erau și subnutriți sau aveau și alte afecțiuni asociate infecției cu HIV. Pentru cadrele medicale, însăși îngrijirea acestor copii a fost o provocare tulburătoare.

"Și au început să curgă ajutoarele aduse în camioane, din străinătate: lapte, mâncare, scutece, haine, sicrie, dezinfectate etc. Dar, mai ales, au venit voluntarii, tot felul de oameni, din toate colțurile lumii, cu fel de fel de profesii, particulari, dar mai ales făcând parte din organizații nonguvernamentale sau universități: de la infirmiere, asistente și medici, la casnice, femei și bărbați, tineri și vârstnici, care și-au luat concediu chiar și câteva luni, ca să vină în România, să ajute. Făceau totul cu atâta dăruire, puneau atâta suflet, încât a fost imposibil ca noi, românii, să nu le urmăm exemplul, să nu-i imităm, să nu învățăm de la ei. Așa că luam copiii în brațe, îi îmbrăcam frumos, îi atingeam fără frică. Ce mult conta! Chiar dacă erau numai piele și os, suferinzi, «mâncau și pietre» și parcă înfloreau, zâmbeau recunoscându-ți chipul", povestește dr. Rodica Mătușa.

Medicul specialist amintește că, în Constanța, terapia antivirală a fost introdusă abia în anul 1997, cu două medicamente. Lucrurile s-au schimbat în bine atunci când s-a primit ajutor umanitar din țările străine.

"Istoria evoluției infecției HIV în Constanța face o cotitură radicală după întâlnirea, în 1996, cu profesorul Mark Kline, de la Baylor Children Hospital, Houston (Texas, SUA). Înnoirea secției de copii din Spitalul Municipal, dar mai ales sprijinul pentru îngrijirea, tratamen-tul și supravegherea tuturor copiilor infectați cu HIV din județul Constan-ța, conform standardelor de calitate, au fost determinante. Construirea Clinicii pentru cei infectați și funcționarea ei în parteneriat cu Spitalul de Boli Infecțioase Constanța a dus la scăderea drastică a mortalității prin SIDA, la copii", menționează medicul specialist.