Doi muncitori decedați în două zile. Cazurile sunt anchetate de ITM

109
Doi muncitori decedați în două zile. Cazurile sunt anchetate de ITM - morti-1641498679.jpg
Doi constănțeni și-au găsit sfârșitul în ultimele zile, la locul de muncă, motiv pentru care cazurile lor sunt acum cercetate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Unui sudor care se deplasa către domiciliu cu microbuzul, în data de 4 ianuarie, i s-a făcut brusc rău și a decedat. A doua zi, un agent de securitate a fost găsit la serviciu fără semne vitale de către colegul său, în momentul în care s-a prezentat la postul de pază în vederea preluării serviciului de tură. La fața locului s-a prezentat un echipaj medical de la SMURD care a constatat decesul lucrătorului.

Ambele evenimente sunt cercetate de către ITM Constanța, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor.



În baza constatărilor efectuate de acesta, a declarațiilor martorilor și a documentelor preluate de la societate vor fi stabilite împrejurările și cauzele care au condus la producerea morții, precum și reglementările legale încălcate, și pe cale de consecință, răspunderile și măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea altor cazuri similare. 



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2103 secunde