Noi controale la angajatorii de pe litoral, pentru depistarea muncii la negru

Duminică, 18 Iulie 2021, 07:30
318
Inspecția Muncii a lansat, luna aceasta, o amplă campanie de control ce va avea loc pe litoralul românesc. Aceasta va fi concentrată pe munca nedeclarată și verificări în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Potrivit Programului Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2021, aprobat de inspectorul general de stat, Nicolae Danteş Bratu, verificările vor avea loc în perioada 15 iulie- 4 septembrie. Activităţile de control vor urmări identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarate și verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, în unitățile care îşi desfășoară activitatea pe Litoralul Mării Negre. Cu această ocazie, a avut loc, în cursul acestei săptămâni, o întrunire, organizată la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa, la care au participat reprezentanți ai Inspecției Muncii și inspectorul general de stat Nicolae Danteş Bratu. Întâlnirea a marcat deschiderea oficială a acestor acțiuni de control.

Participanţii au declarat că munca nedeclarată sau munca la negru reprezintă o activitate desfășurată în afara cadrului legal reglementat, fiind foarte des întâlnită în economia românească. „Munca la negru nu este fiscalizată, lucrătorul este lipsit de protecția pe care i-o conferă legislația muncii și de protecția socială, nefiind asigurat la sistemul de pensii, șomaj sănătate etc. Totodată, munca la negru are efecte negative asupra bugetului asigurărilor sociale, existând o relație interdependentă între plata contribuțiilor și accesul la drepturile de asigurări sociale și alte măsuri de protecție socială, lipsa de venituri la bugetul consolidat al statului afectând sistemele de asigurare socială. În cadrul controalelor, din această campanie de control, inspectorii de muncă vor verifica și modul în care agenții economici respectă obligațiile prevăzute de Legea 55/2020, respectiv , H.G. nr.636 din 12 iunie 2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, au precizat inspectorii de muncă de la malul mării.

Aceştia au mai spus că verificările ce urmează a avea loc au scopul de a diminua riscurile existente în mediul de muncă şi să atragă atenţia că, în principal, riscurile specifice trebuie combătute la sursă. Ei consideră că, datorită caracterului sezonier al acestor activităţi, angajatorii din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi comerţului au tendinţa de a minimaliza aplicarea prevederilor legale privind securitatea şi sănătatea angajaţilor la locul de muncă.

Totodată, scopul campaniei este acela de a creşte gradul de conştientizare atât a angajatorilor, cât şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării la locul de muncă a legislaţiei specifice securităţii şi sănătăţii în muncă. De precizat că verificările din cadrul campaniei au un caracter preventiv, în sensul că inspectorii de muncă vor dispune, cu precădere, măsuri de remediere a neconformităților și vor fi aplicate sancțiuni doar pentru abaterile grave.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2421 secunde