Măsuri ce trebuie luate de angajatori pe timp de caniculă

472
Măsuri ce trebuie luate de angajatori pe timp de caniculă - fonditm-1624805310.jpg

Articole de la același autor

Având în vedere prognozele meteo din perioada următoare, cu temperaturi crescute pentru judeţul Constanţa, inspectorii de muncă din cadrul compartimentului Securitate şi Sănătate în Muncă vor monitoriza aplicarea de către angajatori a prevederilor O.U.G. 99/2000. Acestea se referă la măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme, pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă. Prin temperaturi extreme ridicate se înţeleg temperaturi exterioare ale aerului, care depăşesc 37 grade Celsius sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel.

Ca urmare, angajatorii sunt obligaţi să ia următoarele măsuri pentru ameliorarea condiţiilor de muncă şi menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa (ITM) au declarat că pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor sunt necesare următoarele: asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb; asigurarea echipamentului individual de protecţie; asigurarea de duşuri. Angajatorii care nu pot asigura condiţiile menţionate, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, vor respecta măsurile dispuse în Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000 prevăzute la art. 6. Acestea se referă la reducerea duratei zilei de lucru; eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11,00 şi după ora 17,00 etc. „În contextul actualei pandemii şi a stării de alertă, vă reamintim că nu trebuie neglijate măsurile pe care angajatorii, cât şi lucrătorii au obligaţia să le respecte pentru prevenirea infectării cu virusul Covid-19”, au precizat reprezentanţii ITM Constanţa. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.282 secunde