Dosare de urmărire pentru neplata la termen a impozitelor și taxelor locale

1015
2
Contribuabilii care nu își plătesc la termenul scadent taxele și impozitele locale riscă să se aleagă cu dosare de urmărire penală. Practic, neachitarea impozitelor și taxelor locale duce la declanșarea procedurii de urmărire și executare silită.


"Amintim persoanelor fizice și juridice că anul fiscal este împărțit în două semestre, cu scadențe la 31 martie și 30 septembrie, și că în acest an, semestrul al doilea s-a sfârșit într-o zi nelucrătoare, când serviciul a fost suspendat, drept pentru care, termenul scadent s-a prelungit până la sfârșitul primei zile de lucru următoare. În consecință, termenul scadent aferent semestrului al doilea 2012 s-a sfârșit la data de 1 octombrie a.c.", precizează Virginia Uzun, directorul executiv al Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța. 
Procedura de urmărire și executare silită începe cu emiterea somațiilor pentru impozitele și taxele locale neachitate la data scadentă și încetează în momentul achitării sumei datorate în interiorul termenului de 15 zile de la comunicarea somației. 
"În situația în care debitul specificat în somație nu este achitat în termenul sus-amintit, procedura de urmărire și executare silită este continuată prin următoarele măsuri: înființarea popririlor pe venituri asupra disponibilităților bănești sau prin sechestrarea bunurilor aparținând debitorului", mai explică șeful SPIT. 
Plata sumelor din dosarele de urmărire și executare silită se poate efectua la toate ghișeele instituției. 


Comentează știrea

spune NU
3 octombrie 2012
IMPOZITELOR

Ptr.ce sa continui sa platesc taxe si impozite, cind eu de fapt nu am posibilitatea sa ma deplasez pe strada? Ce faceti cu banii mei? Nu exista trotuare aici unde locuiesc eu; stiati asta ? si am tot platit impozite si taxe . Stimabililor,incercati sa ajungeti de la vechiul ICIL spre 2 COCOSI pe bd. BTATIANU. poate veti intelege despre ce vorbesc.acolo unde trebuiau sa fie trotuare sunt niste gropi ocupate de masini parcate ilegal, iar eu trebuie sa merg pe carosabil. cind veti ajunge cu asfaltarea si pe aici ,atunci va voi plati si impozitele,pina atunci nu va dau un sfantz.

dupa 23 de ani
3 octombrie 2012
ltara lui papura-voda

subminarea economiei nu mai este sub incidenta codului penal,dar neplata la timp a taxelor este, pai cum sa le platesti daca patronii nu-si platesc angajatii la timp,ITM-ul se face ca nu vede, se pierd locuri de munca ca toate intrp se inchid pe rand ,etc si asta in timp ce politicienii,manelistii ,interlopii si anumiti functionari ai "statului"isi bat joc de adevarata clasa muncitoare care culmea plateste taxe si impozite ...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3922 secunde