Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a
început anul 2026 cu o amplă acțiune de verificare a angajatorilor din județ,
desfășurată pe parcursul lunii ianuarie. Astfel, în perioada 1 - 31 ianuarie au
fost efectuate 221 de controale în domeniul relațiilor de muncă. În urma
acestora, 20 de angajatori au fost sancționați contravențional, fiind aplicate
21 de sancțiuni, dintre care 13 amenzi în valoare totală de 374.500 de lei și opt
avertismente.
Potrivit inspectorului șef, Mădălina Bălan, cea mai gravă
situație identificată a vizat utilizarea muncii nedeclarate. Inspectorii au
depistat cinci angajatori care foloseau forță de muncă fără respectarea
prevederilor legale, fiind identificate 719 persoane fără forme legale de
angajare (în domeniul ride-sharing) sau ale căror contracte individuale de
muncă nu fuseseră transmise în REVISAL înainte de începerea activității.
Pe lângă aplicarea sancțiunilor, inspectorii au dispus 55
de măsuri obligatorii de remediere a neconformităților, cu termene clare de
îndeplinire.
Printre cele mai frecvente abateri constatate s-au
numărat netransmiterea la timp a contractelor individuale de muncă în registrul
general de evidență a salariaților, lipsa evidenței orelor lucrate și
nerespectarea datei de plată a drepturilor salariale.
Controale în domeniul securității și sănătății în muncă
Activitatea de control a vizat și domeniul securității și
sănătății în muncă, unde au fost efectuate 86 de verificări. În urma acestora
au fost identificate 45 de neconformități, pentru care au fost dispuse măsuri
obligatorii de remediere.
Totodată, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale,
dintre care zece amenzi în valoare totală de 48.500 de lei și trei
avertismente. Cele mai întâlnite deficiențe au fost instruirea
necorespunzătoare sau incompletă a lucrătorilor și neacordarea echipamentului
individual de protecție adecvat riscurilor specifice activității desfășurate.
154 de sesizări din partea cetățenilor
În total, valoarea sancțiunilor aplicate de ITM Constanța
în luna ianuarie se ridică la 423.000 de lei.
În aceeași perioadă, instituția a înregistrat 154 de
sesizări din partea cetățenilor. Reclamațiile au vizat, în principal, neplata
drepturilor salariale, netransmiterea contractelor în REVISAL, refuzul eliberării
documentelor solicitate de salariați, neplata orelor suplimentare și a
sporurilor, nerespectarea timpului de muncă și de odihnă, precum și
neîndeplinirea măsurilor dispuse anterior sau nerespectarea normelor de
securitate și sănătate în muncă.