Flota comercială a României, acum 20 de ani. Criza socială, temperată, dar nerezolvată

414
Flota comercială a României, acum 20 de ani. Criza socială, temperată, dar nerezolvată - flotaprint-1560453274.jpg

Articole de la același autor

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme. 


Hotărârea de Guvern nr. 375 nu a rezolvat toate problemele sociale din flota națională. Fondurile alocate de statul român pentru plata restanțelor și efectuarea schimburilor de echipaje au vizat doar 54 de nave ale companiilor Navrom, Romline și Petromin. 


Marinarii de pe alte 30 nave românești așteaptă de luni și ani să li se plătească drepturile cuvenite pentru munca lor. Bani există, căci din ajutorul umanitar de circa 7 milioane de dolari acordați prin HG nr. 375 a rămas mai bine de un milion de dolari. 
Sindicatul Liber al Navigatorilor, companiile Navrom și Romline au propus Guvernului României să lărgească sfera de aplicare a amintitei hotărâri. Pe lista echipajelor pentru care se cere sprijinul Executivului se află cele de pe navele "Rubin" (fostă "Cotnari"), "Xenia" ("Fierbinți"), "Livia" ("Hagieni"), "Martha" ("Mircești"), "Michelle" ("Tismana"), "Năsăud", "Ocean Line 4" ("Humulești"), "Ocean Line 5" ("Plopeni"), "Râureni", "Saphire" ("Panciu"), "Sovata" ("Oscar 5"), "Ștefănești", "Tudor" ("Teiuș"), "Focșani" - aparținând companiei Navrom - "Rostar", "Oscar Vega", "Drobeta", "Cristian A", "Oscar 10", "Mediaș" "Novaci", "Palas", "Păuliș", "Periș", "Râmnicu Sărat", "Oscar Altair", "Oscar Polaris", "Târgu Mureș" și "Sea Lion", aparținând CNM Romline. 


Inițiatorii propunerii speră ca, în prima ședință de Guvern, aceasta să fie aprobată, ministerele Privatizării și Transporturilor făcând un puternic lobby în sprijinul ei. 


Pentru soluționarea tuturor problemelor sociale din flota națională, SLN a înaintat autorităților statului român o listă de propuneri care vizează: plata cu prioritate, înaintea altor datorii ale flotei naționale, a tuturor creanțelor către echipajele care au lucrat pe navele companiilor Navrom, Petromin și Romline; la aplicarea programului de restructurare a companiilor de navigație, disponibilizarea personalului să se facă în concordanță cu prevederile Ordonanței nr. 9/1997 (cu baza de calcul: salariul mediu pe economie); crearea unei agenții de muncă pentru muncitorii portuari și navigatori, care să asigure reconversia socială a celor disponibilizați; până în momentul repatrierii tuturor navigatorilor, pe perioada lichidării judiciare a unor companii de navigație (cazul CNM Navrom), să se asigure fondurile necesare menținerii siguranței vieții și activității la bord. 


Fără aplicarea tuturor acestor măsuri, criza socială din flota națională, deși temperată pe moment, rămâne, în continuare, nerezolvată.
(26 septembrie 1998) 


Liderii SLN primesc un nou mandat 


În urma celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor organizate de Sindicatul Liberal Navigatorilor, comisia de validare a anunțat componența noului comitet executiv. Au fost realeși: Adrian Mihălcioiu, Cornel Atanasiu, Aurel Stoica, Costică Stici, Cristache Vlad și Ion Ichim Honorius. Încredințarea unui nou mandat vechiului Comitet executiv este practic o recunoaștere a meritelor acestuia în recuperarea a circa 20 milioane de dolari pentru marinarii români, drepturi restante în ultimii doi ani. (25 august 1998) 


SLN vrea să desființeze parazitismul sindical 


În ultimii doi ani, liderii Sindicatului Liber al Navigatorilor au dus o impresionantă bătălie pentru apărarea drepturilor navigatorilor. În condițiile în care statul și-a dat mâna cu privații în tragerea pe sfoară a marinarilor, SLN și mass-media au rămas singurii "avocați" ai miilor de navigatori păcăliți. "Războiul" a fost încununat de succes, sindicatul reușind să recupereze circa 20 milioane de dolari în contul echipajelor. 


Trebuie subliniat faptul că de eforturile umane și materiale ale SLN au beneficiat nu numai membrii, ci și nemembrii de sindicat, nu numai plătitorii de cotizații, ci și cei care ocolesc de la un kilometru casieria organizației. 


Unii navigatori profită de faptul că pot beneficia de rezultatele acțiunilor sindicale, fără să fie înscriși în SLN. "Dacă luptă alții și pentru mine, de ce să mai plătesc cotizație la sindicat? Nu ar fi o prostie?" - își spun acești pleșcari, uitând de principiul solidarității profesionale. 


Din păcate, în ultimul timp, mentalitatea aceasta este tot mai răspândită nu numai în rândul navigatorilor, ci și al altor categorii profesionale. Sunt tot mai mulți cei care îi lasă pe alții să lupte în linia întâi a mișcării sindicale, să dea piept cu Puterea, să își asume riscurile și să plătească din buzunar menținerea în viață a sindicalismului. 


Evident, sustragerea de la solidaritatea profesională este un comportament periculos pentru mișcarea sindicală. De asemenea, este inechitabil ca unii să plătească și să lupte, iar alții să paraziteze sindicalismul, să profite de rezultatele sale. 
Sindicatul Liber al Navigatorilor și-a propus să pună capăt acestei stări de lucruri. Printr-un comunicat de presă, el informează navigatorii membri de sindicat că termenul de achitare a cotizației restante este 30 septembrie și că, după această dată, se va trece la suspendare, ajungându-se până la excluderea din sindicat. De asemenea, orice plângere va fi acceptată de SLN, în vederea soluționării, numai în baza carnetului de sindicat vizat pe anul în curs. (2 septembrie 1998) 


Mai multe nave la plată 


La solicitarea Sindicatului Liber al Navigatorilor și companiilor de navigație, Guvernul României a aprobat extinderea numărului de nave care intră sub incidența HG nr. 375. După cum se cunoaște, prin acest act normativ, companiile Navrom, Petromin și Romline primiseră circa 7 milioane de dolari pentru repatrierea și plata echipajelor de pe 54 de nave. Hotărârea de guvern, de modificare a HG nr. 375, urmează să fie dată curând publicității. (2 octombrie 1998) 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4694 secunde