Frate și soră, țintuiți în pat de-o viață

Are 55 de ani și, de aproape un an, nu a ieșit din casă. Ultima dată, pe 20 iunie 2009, a plătit 450 de lei unui om de pe stradă pentru a-l ajuta să coboare de la etajul trei, unde locuiește. Este imobilizat la pat și bolnav de când se știe. Florin Dumitrescu își petrece zilele ascultând radio, uitându-se la televizor sau citind ziarele pe Internet. S-a împăcat cu soarta sa însă singurul lucru pe și-l dorește este să mai iasă din când în când la aer, măcar în părculețul din apropierea blocului. Are un cărucior cu rotile și, dacă ar locui la parter, ar putea să iasă atunci când îi poftește inima.

Am ajuns la familia Dumitrescu vineri, înainte de prânz. O zi frumoasă de primăvară, însorită. Din patul în care este țintit, Florin putea doar să privească pe fereastră dansul frunzelor din copacul din fața blocului, legănate de vânt și încălzite de razele soarelui. În cameră, un radio, un televizor, un laptop, medicamente și câteva fotografii. Chiar pe marginea patului, un pachet de țigări Carpați și o brichetă. Fumatul este singurul viciu pe care și-l poate permite. Diagnosticul, dat în termeni medicali complicați, afecțiune eredodegenerativă dis-metabolică, sindrom bipiramidal, ascunde o poveste tristă, tragică. "Boala a fost depistată când eram bebeluș, la șase luni de la naștere. Nu se știe prea multe despre ea, nu se știu cauzele. La momentul acesta sunt unicul caz din Europa. Au mai fost și alte persoane bolnave de sindromul bipiramidal, dar, între timp, au murit", își începe istorisirea Florin. Pe rând, și-a pierdut mobilitatea, abilitatea de a vorbi cursiv, însă nu și abilitățile mentale. În ciuda problemelor de sănătate, a mers la școală. A urmat cursuri de grafologie, electrotehnică și are licență în informatică. Cu toate acestea, nu-și poate câștiga existența. Singurele venituri pe care le are sunt pensia de urmaș, de 350 de lei, și ajutorul de handicap de gradul 1, 290 de lei, lunar.

38 de kilograme la 46 de ani
Locuiește împreună cu mama și sora lui, Camelia. Tatăl lor a murit pe când ei erau doar niște copii. Singurele rude care le-au mai rămas în viață sunt și ele foarte bătrâne. Camelia este și ea bolnavă. Are 46 de ani și cântărește doar 38 de kilograme. Este paralizată la pat de când era copil. Acum nu mai poate nici să vorbească. Scoate doar niște sunete sfâșietoare din când în când.
"Dacă aș avea un cărucior de interior, mi-ar fi mult mai ușor prin casă. Acum două nopți, mama nu a auzit strigătele surorii mele. M-am dat jos din pat și, târâș, m-am dus până la ea, am întors-o și am liniștit-o. Apoi nu am mai avut putere să mă urc în pat și am rămas jos până s-a trezit mama", ne spune Florin.

Ajutor de handicap de 290 de lei
Este supărat pentru că ar vrea să își ajute mama, bolnavă de Parkinson, și nu poate. "Un cărucior de cameră costă cam 3.200 de lei. Dar de unde să am eu banii ăștia? Mama are o pensie de 670 de lei, iar sora mea primește aceleași ajutoare ca și mine, 350 de lei - pensia de urmaș și 290 de lei - indemnizația de handicap. Numai medicamentele mele și ale mamei au costat, zilele trecute, 1.700 de lei. Am sunat și la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pentru a mi se deconta costul unui cărucior de cameră, dar mi s-a vorbit foarte urât", adaugă el.
În ultimii ani a fost internat, periodic, la Centrul de Patologie Neuro-musculară din Vâlcele - județul Covasna. Acum nu îl mai primesc nici acolo. Pe biletul de externare de la centru scrie că se recomandă masaj, gimnastică medicală și plimbare în aer liber, precum și repartizarea unui spațiu de locuit la parter, pentru a facilita integrarea în societate. Nu poate face nimic din toate astea. Mama sa nu îi poate face masaj pentru că îi tremură mâinile în continuu, fiind afectate de Parkinson. De gimnastică medicală nici nu poate fi vorba.

Vrea de la primărie un apartament la parter
Din cauza imposibilității de deplasare, integrarea socială nu există. "Nu am mai ieșit din casă de aproape un an. În 2009, pe data de 20 iunie, nu am mai rezistat și am trimis-o pe mama afară, să caute pe cineva să mă ajute. I-am dat 450 de lei unui om pe care l-a întâlnit și l-a rugat să mă coboare. Am fost pe jos, cu căruciorul, până la agenția fiscală de pe Badea Cârțan că se făcuse o încurcătură. Când m-am întors m-a urcat un taximetrist până la etajul al treilea. Nu mi-a cerut niciun ban. De atunci nu am fost la plimbare", povestește Florin.
Spune că dacă ar fi locuit la parter i-ar fi fost mult mai ușor să iasă din casă: "Am făcut solicitări la Primărie, dar ni s-a spus că primarul Radu Mazăre nu ne poate ajuta. Ne-am gândit să vindem apartamentul, dar au dus-o niște agenți imobiliari pe mama tocmai la ieșire din Constanța. Era doar câmpul în față. Păi cum să ne mutăm acolo?". Florin mai speră încă în oamenii de bună credință și cu suflet mare și este convins că, într-o zi, va ieși și el la aer, afară.

Drama unei mame
Am plecat când femeia a început să pregătească masa de prânz. Cu mâinile tremurând în continuu ne spune: "De-abia pot să țin cuțitul în mână. Cu greu mai pot să gătesc. Dimineață le-am dat brânză și cașcaval. Acum le dau ciorbă de pui și am o pungă de ficăței, să le prăjesc. Le dau la amândoi în gură să mănânce, ca la bebeluși. Ce să fac…", ne spune coborându-și privirea în pământ. Durerea nu poate fi spusă în cuvinte. Îi este greu, iar boala se agravează pe măsură ce trece vremea. Își ia medicamentele, dar ar trebui să se menajeze, să se odihnească. Cu puterile pe care le mai are încă reușește să-i ridice, să-i hrănească, să-i ducă în brațe la baie. Face piața, face mâncare, spală. Așa cum poate. Cea mai mare teamă a ei este că, dacă se prăpădește, "se duc pe rând și copiii ei".

Persoanele care doresc și pot să ajute familia Dumitrescu pot depune bani în contul RO90BRDE140SV34495101400 - pentru lei și în contul RO81BRDE140SV34495281400 – pentru euro.