Galerie FOTO. Tornadă pe litoral. Meteorologii avertizează: "Vor fi din ce în ce mai violente și mai dese"

16588
1

Articole de la același autor

Furtunile din țară au ajuns în cursul după-amiezii de vineri, 11 iu-lie, și în zona litoralului.

Chiar dacă am sperat până în ultima clipă că ne vor ocoli și vom avea parte de un week-end liniștit, cu vreme numai bună de plajă, ploaia și vântul puternic au lovit nemilos stațiunile din sud. În mai puțin de o oră, Jupiter, Venus, Saturn, dar mai ales municipiul Man-galia, au fost răvășite de o ploaie torențială și o furtună neobișnuită.

Zeci de copaci doborați, acoperișuri distruse, șezlonguri și umbrele împrăștiate pe toată plaja, acesta a fost peisajul lăsat în urmă de ceea ce unii au spus că ar fi fost o tornadă. Violența cu care a lovit și dimensiunea distrugerilor par să confirme spusele martorilor.

Pompierii au primit zeci de sesizări din toată zona de sud a litoralului și numai șansa a făcut să nu existe victime omenești, ci doar pagube materiale.

Deși nu pot prognoza cu acuratețe astfel de fenomene meteorologice extreme, precum cele petrecute în cursul după-amiezii de vineri, meteorologii constănțeni au pre-văzut că ele se vor fi tot mai dese. Într-un interviu acordat ziarului "Cuget Liber", directorul Centru-

lui Regional de Meteorologie Dobrogea, Marius Coțofan, spunea că fenomenele extreme se vor manifesta din ce în ce mai violent.

"Raportările internaționale prevăd că fenomenele meteorologice vor avea o manifestare din ce în ce mai puternică și vor apărea din ce în ce mai mult. Vom avea cantități mari de precipitații într-un timp foarte scurt, urmate de perioade de secetă. De asemenea, vom avea și temperaturi extreme, mult peste valorile normale. Asta înseamnă lipsa precipitațiilor și secetă. De asemenea, din cauza diferențelor de temperatură, este posibil să apară, din ce în ce mai des, și aceste trombe, așa zise tornade. Acestea sunt destul de puțin cunoscute la noi în regiune, tocmai de aceea am început să ne documentăm și să le studiem îndeaproape", a explicat Marius Coțofan. 

Comentează știrea

admirator
14 iulie 2014
si de mitingul antimazarist

tot nuaveti curajul sa scrieti ceva... rushinik, "muget liber"....! V-ati dat cu grofii!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7792 secunde