În sfârșit!

Gara Constanța va fi inaugurată la sfârșitul lunii octombrie

1326
Gara Constanța va fi inaugurată la sfârșitul lunii octombrie - 0ece4c626fe6eda0713d485b0df07ba9.jpg
Vă vine să credeți sau nu, dar, în curând, șantierul de la gară va dispărea. După aproape patru ani de betoane și moloz, faimoasa euro-gară de la Constanța va fi dată în folosință în toată splendoarea sa. Recepția finală este programată pentru joi, 29 octombrie, la ora 10,00. Deși este un moment pur tehnic, recepția ține loc și de inaugurare oficială, chiar dacă este fără panglică roșie.

Vestea bună ne-a fost dată de Dorin Maer, directorul CFR Infrastructură. Acesta a declarat, pentru "Cuget Liber", că s-au încheiat toate lucrările, mai sunt de făcut doar retușurile finale, astfel încât întreaga clădire a Gării Constanța va putea fi dată în folosință la sfârșitul lunii în curs. În prezent este funcțional numai corpul central, cel destinat călătorilor.
În holul principal, complet renovat și care nu mai aduce deloc cu gara mică și ponosită din anii trecuți, au fost montate, pe mijloc, scaune pentru odihnă, pe lateral fiind diferite spații comerciale, o agenție de voiaj, o agenție loto și un birou de informații. De asemenea, aici a fost instalat un lift modern, cu pereți de sticlă, s-au realizat rampe largi către peron și pasajul subteran și a fost instalat un luminator imens.
Casele de bilete au fost mutate în corpul B, cel dinspre autogară, unde s-a făcut și acces direct la peron. La etaj se află birourile personalului gării și, în corpul principal, sunt baruri și restaurante. Cel mai interesant este corpul A, cel dinspre Abator, unde vor fi numai spații comerciale și de petrecere a timpului liber. La subsol, gara este dotată cu două cinematografe cu câte 144 de locuri, un bar și un grup sanitar spațios. Clădirea de peste 7.000 de metri pătrați beneficiază de utilități de ultimă oră. Este vorba despre instalații sanitare și electrice complet noi și o stație uzină de purificare, încălzire și condiționare a aerului.

Patru ani în șantier
Inițial, clădirea reabilitată de către Regionala de Căi Ferate Constanța cu finanțare BERD, trebuia să fie dată în folosință la începutul lunii septembrie. Potrivit șefului Serviciului de Administrare Patrimoniu, Traian Tiron, întârzierile au fost pricinuite, pe lângă birocrația infinită, și de unele disfuncționalități descoperite pe parcurs, pe șantier. "Când am început să săpăm ni s-a cerut să descărcăm de sarcină arheologică zona, deși aici nu s-a găsit nimic. Apoi au apărut probleme la terenul de fundare care a necesitat injecții cu beton bentonitic. Cel mai mult însă s-a întârziat din cauza firmei de consultanță impusă de banca finanțatoare. Ei urmau să se ocupe de verificarea plăților și a documentelor de plată, dar aveau și atribuții în dirigenția de șantier. Pe lângă tergiversările și amânările voite, au venit și cu unele idei de modificare a proiectului legate de arhitectură, când lucrările erau deja foarte avansate. Ne-au pus să modificăm niște ziduri astfel încât publicul să aibă vizibilitate mai mare către spațiile comer-ciale, au dorit un lift panoramic și realizarea luminatorului, lucru care a necesitat recalcularea fluxului de aer și refacerea instalațiilor", a declarat, pentru "Cuget Liber", Traian Tiron.

Aglomerație de magazine pe lângă care trece întâmplător trenul
În final, au fost investiți 9.250.000 de euro. Gara va redeveni nodul comercial principal din zonă. Deocamdată, nu au fost închiriate toate spațiile comerciale, dar se pregătesc licitațiile de încheiere a contractelor. "Toate spațiile au destinații multiple și sunt utilate foarte modern. Chiar și cele două cinematografe de la subsol sunt multifuncționale și aici ar putea funcționa cu succes cluburi, pentru că nu ar deranja niciun vecin. Iar clădirea A va fi un adevărat mall. Gara nu este decât o aglomerație de spații comerciale pe lângă care trece întâmplător trenul", a mai adăugat Traian Tiron.

Pasajul din trecut
Din păcate, contractul cu finanțatorii și cu constructorul s-a încheiat chiar la pasajul subteran către liniile secundare. Diferența este vizibilă, ca și cum ai păși în timp. Cobori dintr-o gară europeană și ajungi într-un coridor din trecut cu pereți jupuiți și murdari. Cu toate insistențele reprezentanților CFR, finanțarea nu a cuprins și pasajul respectiv. "Vom face ceea ce am făcut și anul trecut, adică vom spăla pereții, vom poliza piatra și vom zugrăvi tavanul. Mai mult de atât nu putem", a precizat Traian Tiron.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 21 Octombrie 2009
Stire din Sport : Alexandru Tudor, reținut de la delegări
Pagina a fost generata in 0.904 secunde