Ghetoul de lângă ghetou!

2390
13

Articole de la același autor

Oficial, municipiul Constanța are un ghetou în zona Tomis Nord. A fost botezat cartierul de locuințe sociale "Henri Coandă", dar toții constăn-țenii îl știu drept ghetoul din Tomis Nord. Acolo au primit adăpost familiile fără locuință și cu diferite probleme sociale. Însă, neoficial, Constanța mai are cel puțin două ghetouri. Sunt populate de tot felul de familii aciuate mai ales din județ. Cu toții așteaptă ziua în care vor fi invitate să locuiască și ele în blocurile din "Henri Coandă".

În zona Baba Novac nou sau la capătul străzii Barbu Ștefănescu Delavrancea, terenurile virane sunt dintotdeauna ținta romilor care nu au un acoperiș deasupra capului. Acolo și-au încropit bordeie în care stau, vară-iarnă, claie peste grămadă, copii și adulți. Unii au reușit să plece în "cartierul lui Mazăre", cum spun chiar ei, alții așteaptă încă. Își duc traiul de pe o zi pe alta, din alocațiile copiilor care sunt de-clarați, din ce strâng de prin gunoaie și din vânzarea de fier vechi ori pet-uri adunate de pe străzi. Nu pare o situație prea bună, dar credeți că lor le pasă? Ieri, la orele prânzului, când i-am vizitat noi, i-am zărit de la distanță căci se auzea tare muzica, iar ei dan-sau cu toții, lângă bordei. Nici măcar aparatul de fotografiat nu i-a făcut să se oprească.

"Stăm bine aici!"

"Stăm bine aici. Nu ne dați la ziar, că nu vrem să ne gonească Primăria. Decât dacă ne duc în cartier!", ne strigă o femeie, arătând spre blocurile din containere ce se zăreau nu departe. Pe lângă ea se adunaseră vreo doi copii, murdari, desculți și știrbi. I-am fi întrebat și pe ei dacă le place viața asta, dar cu siguranță ne-ar fi răspuns că da, pentru că este singura pe care au cunoscut-o. Nu s-au spălat niciodată ca lumea, nu s-au uitat la desene animate, nu au fost niciodată la grădiniță sau la școală.

"Tata se duce să adune sticle goale. Ia 15 lei pe un sac și ne cumpără mâncare", ne-a spus un băiat mai mare.

O imagine dezgustătoare

I-am lăsat pe petrecăreți să-și vadă în continuare de treabă și i-am întrebat pe locatarii blocului din apropiere cum se înțeleg cu vecinii lor. "Nu fac rău, doar că adună toate gunoaiele posibile și miroase urât, mai ales acum, că se încălzește, o să fie teroare. Au stat toată iarna acolo, în câmp, în bordei. Copiii ăia umblă mai mult dezbrăcați. Nu știm cum Dumnezeu nu se îmbolnăvesc. Nepoțelul meu are patru ani și a fost răcit de câteva ori iarna aceasta", ne-a spus o femeie care locuiește chiar în ultima scară.

Oamenii sunt însă necăjiți că au o astfel de priveliște zi de zi în fața ochilor. Ei văd zilnic o imagine dezgustătoare, cu gunoaie, cadavre de animale, câini maida-nezi, bordeie și copii desculți.

"Parcă nici nu am fi în Constanța. E trist, e deprimant să te trezești cu ei în fiecare dimineață, să te culci cu ei seara. Și nimic nu se schimbă. Au plecat unii, au venit alții. Dar totul rămâne la fel. Aceeași viață de lumea a treia, același peisaj de lumea a treia!", ni s-a plâns un alt vecin al romilor. 

Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
admirator
17 aprilie 2013
felicitari!

excelent articol...

Onear
17 aprilie 2013
Etnia despre care este interzis sa vorbesti

Este evident, pentru toata lumea, ca acesti oameni sunt tolerati de autoritati. Politia, jandarmii, primaria nu fac nimic in acest sens. Umbla carutele prin oras fara sa-i deranjeze nimeni, cand urca in autobuze, oamenii despre care este interzis sa vorbesti, controlorii isi ascund legitimatiile. Scandalurile, violenta, furturile, zgomotul ii insotesc oriunde ajung in oras. Probabil, in viitorul apropiat, o sa fie nevoie sa ne aparam singuri de oamenii despre care este interzis sa vorbesti.

suparat
17 aprilie 2013
mizerie

s-a dovedit inca o data ca , constanta este cel mai mizerabil oras,deprimant,taxe scumpe ,gigacaloria la fel,lipsa parcari,locuri joaca,de la geam vad munti de gunoaie,tigani,caini turbati, anul 2013 ? ,nu cred, mai degraba epoca de piatra

yo
17 aprilie 2013
muta-te !

"suparatule" cu locurile de parcare ai dato-n bara ...asta dak nu faci parte din clasa care ar urca masina in casa langa pat ...si cu restu ...eu zic ca esti liber sa ne parasesti ... Ciao

MIRUNA
17 aprilie 2013
cei care m-au citit stiu ca sunt anti mazare,anti psd,anti usl,anti orice partid in general

dar in cazul acestor indivizi ,nu sunt doar mazare si primaria de vina.!!.de vina sunt si autoritatile care stau si nu fac nimic, incepand de la directorii/directoarele/subdirectorii/,managerii/inspectorii/sefii de departamente care stau cu fundurile si burtile lor grase sau negrase pe scaune,fotolii si zac pe birourile lor, pana la angajatii lor care iau exemplu''bun''de la acesti paraziti suspsusi din urmatoarele locuri 1, PROTECTIA COILULUI,2 POLITIA LOCALA,3GARDA DE MEDIU,4 DIRECTIA SANITARA.,SI 5 DESIGUR SI PRIMARIA SI CONSILIUL LOCAL CTA.Daca acestia si-ar face datoria nici aceasta etnie nu ar mai trai chiar asa..sigur nu pot fi civilizati total rromii -nici romanii sau alte etnii nu sunt perfecti-dar daca aia ar face ceva tziganii nu si ar permite sa traiasca precum in evul mediu

123
17 aprilie 2013
oare

oare de ce trebuie ca din banii nosti, ai constantenilor, sa suportam cheltuielile cartierului henri coanda? de ce sa platesc traiul unora care o vita au stat si au asteptat pomana? de ce un tanar care incepe viata nu este ajutat de societate? el trebuie sa gaseasca un loc de munca si sa-si cumpere o casa, indatorandu-se in banci pentru toata viata. de ce locuitorii cartierului nu sunt tratati ca ceilalti cetateni ai societatii? ca si cu anl-urile au primit repartitii doar pilosii, rudele si neamrile. ai relatii-reusesti in viata. acestia sunt masa de manevra la alegeri, acestia isi intorc recompensa prin stampila aplicata pe buletinul de vot. manevre politice prin indobitocire, prin santaj, prin minciuna. concluzia=nu toti oamenii din romania sunt egali, unii sunt mai egali decat altii. cand esti cineva, 1+1=4. onor politicienilor!

Nelu
17 aprilie 2013
Ghetou.

Pe vrmuri in Constanta era o BAIE POPULARA, unde din cand in cand acesti oameni erau dusi obligat sa fie depaducheati , tunsi si inbaiati, de autoritati. Nu cred ca este ceva RASISM, in asta.Daca primaru vrea acest lucru se poate.Am putea si noi sa circulam alt fel in comun cu acesti oameni, care atat stiu ei sa faca, nu de acum , demult.....Poate va ganditi domnilor CONSILIERI.Avem totusi MAMAIA, vara vin si turisti straini.

Liviu Chilian
17 aprilie 2013
Rromarlanii...bulibasizati si Tziganii lor

Unei fiinte umane ii este IMPOSIBIL sa creada, sa accepte ca este posibil sa existe pe pamant, un bobor care sa vegeteze, sa "traiasca" intr'o atmosfera satanica, otravita, abisal inumana, asa cum este boborul Rromarlan cu exemplu suprarealist pe care'l da pseudoomenirii. Ce se intampla in Nebunistanul-Rromarlanesc este unic nu numai in contemporaneitate, ci in intreaga istorie a Omului. Intre 1945-1989, bulibasii-burghezi rosii ce terorizau bantustanul "comunist", ii invinuiau pe burghezo-mosieri pentru trecutul subuman al fostilor Romani. Bulibasii de azi ce'i CHINUIE pe "cetatenii" unui staul...Jewropean, sunt fii si fiice de Rromarlani, Zsidani, Tzigani si Maghari, cu totii fosti militarati, muncitori si tarani "constructori constienti ai socialismului si comunismului", intr'un cuvant, nu sunt progenturi de FOSTI. Cititi aici ce SOARTA IDILIK. isi croiesc bulibasii ce "conduc" rromarlanimea. Poanta, Kkrau si D. Voikolevski sunt bulibasi tziganoizi, al doilea fiind Gagauz rusifik.t, tot uni soi de Tzigan din fundu' Indo-Asiei, la origine! Gnomi blestemati Rromarlanii'astia, Coane Fanica! In vara, cand am vrut sa vizitez vila lui Ceausescu din Neptun, am fost ALUNGAT de un Tzigan ce a deschis o poarta verde, cu o furie NEBUNEASCA! Am inteles, in acele secunde, ca fratii mei Romani nu mai au nicio sansa in fata Mamei Istorii - ne extermina, cu incetul, alogenii PLATITI de corporatism si HIENA Jewnglishtaneza. --- http://www.gandul.info/politica/all-inclusive-pentru-demnitari-ponta-a-ales-perlele-coroanei-pentru-recreerea-primilor-oameni-din-stat-3-palate-20-de-vile-un-complex-in-delta-si-un-elicopter-exclusiv-10754416

Foxy
17 aprilie 2013
Oare?

"Stăm bine aici. Nu ne dați la ziar, că nu vrem să ne gonească Primăria. Decât dacă ne duc în cartier!" Acestea sunt vorbele unei tiganci care in viata ei nu a facut numic altceva decat sa toarne plozi si sa cerseasca cu ei la colt de strada, injurand atunci cand oamenii nu au ce sa ii dea de pomana ( sau nu vor, ca sunt si ei satui sa ii tot vada pe strada ). Dar ce credeti ca vor face daca vor fi adusi in cartierul HC? Va pot spune eu: manele la maxim la 2 noaptea, crime, violuri, furturi din locuinte, spargeri de masini, etc... si totul pentru ca Mazare, drogatul sef al Constantei, a avut proasta inspiratie de a instala un cartier care contine 90% oameni care ar trebui sa infunde puscaria acolo unde traiesc oameni normali. Asa ca degeaba acest articol. Oricum lucrurile se vor inrautatii de acum incolo si nu pentru tigani ci pentru noi cetatenii cinstiti care platim taxe la Primarie.

make
17 aprilie 2013
Ghetou

Nu mai plângeți că aveți ce ați votat. Pentru mârlanu escroc mazăre nu e nici-o problemă, că și el a fost crescut și educat tot într-un ghetou. Să vă dea Domnul și mai rău poate vă vine mintea la cap.

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3496 secunde