Gospodinele renunță la zacuscă

2122
1

Piețele sunt pline de legume de toate soiurile, tarabele gem sub greutatea lor, dar cumpărătorii sunt puțini. Mulți vin, se uită, se învârt, caută prețul cel mai mic, cumpără un kilogram două de roșii, cât pentru o salată sau o mâncare și pleacă. Puține gospodine se mai încumetă să facă zacuscă și alte conserve pentru la iarnă.
Începutul lui septembrie este perioada în care gospodinele își pregătesc cămările pentru iarnă. Zacusca era dintotdeauna prima pe listă, dar multe au tăiat-o în ultimii ani și se pare că nici anul acesta nu o mai includ în meniu. Prețul legumelor le descurajează și dacă se mai gândesc că mai trebuie și borcane, capace, ulei, cărbuni sau gaz pentru grătar, nici că le mai ies socotelile.

Prețuri dublate de la târg la piață
Și asta în ciuda faptului că a fost o vară bună pentru agricultură, iar recoltele au fost bogate. Producătorii nu prea ajung în piețele din oraș, iar cei care vin la târgul de legume preferă să le vândă repede, en-gros, la primele ore ale dimineții. Le dau comercianților care le revând apoi în piețe, cu prețuri mult mai mari. Așa se face că kilogramul de vinete ajunge de la 1 leu în târg, sau chiar mai puțin dacă se ia cantitate mare, la 2 - 2,5 lei în piață. Ardeii grași se scumpesc și ei de la târg până în oraș cu 1,5 lei, de la 2 la 3 lei, ca și kapia, de la 2,5 la 3,5 lei. Și roșiile sunt scumpe, 2-3 lei kilogramul, deși se găsesc din belșug.
"Se tot spune că anul ăsta s-au făcut legume multe și că au scăzut prețurile, dar în piață nu se simte. Nu putem să ne ducem tot timpul la târgul de legume de la marginea orașului și chiar dacă ajungem până acolo, cum să cărăm, iar dacă plătim și taxiul tot acolo ieșim", ne-a spus Viorica Pavel. Este al doilea an când renunță la zacusca făcută de mâna ei.
Nici tanti Gina, pe care am întâlnit-o în Piața Griviței, nu mai face nimic anul acesta. "Acum șase luni am ieșit la pensie. Am 550 de lei pen-sie și din ăștia trebuie să trăiesc o lună întreagă. Am reușit să pun deoparte 500 de lei și mi-am cumpărat două tone de lemne, pentru la iarnă. Nu cred că o să-mi ajungă, dar mai fac economie, mai iau spre primăvară. Nu mi-au mai rămas și pentru conserve, gemuri din-astea. O să mănânc și eu ce oi avea. Doar n-o să mor de foame", ne-a declarat femeia.

Mai ieftin în supermarket
Alții, chiar dacă și-ar permite să bage câteva sute de lei în cămară, spun că nu se mai merită. "Trebuie să cumperi legume, borcane, capace, să le speli, să le coci, să le cureți, să le fierbi și așa mai departe. E multă muncă, riști să nici nu-ți iasă sau să se strice repede și le arunci. Când acum se găsesc legume tot timpul anului și poți să-ți prepari zacuscă oricând ai poftă. Și suc de roșii, roșii conservate se găsesc la toate supermarket-urile și sunt 1,5 - 2 lei cutia. Arată frumos cămara plină de borcane aranjate, dar pentru cine are timp", este de părere Paula Iosif.
Însă cumpărătorii nu sunt singurii nemulțumiți de prețuri. Comercianții se plâng că nu câștigă mai nimic și că nu merg deloc vânzările. De-abia se descurcă să-și plătească taraba și cheltuielile și să scoată banii investiți în legume.



Comentează știrea

rex
7 septembrie 2011
nesimtire gazetareasca

Astea sunt beneficiile marete ale celor pe care cu nesimtire diaboleasca le ridicati ode.Mazare este de vina pentru toate astea, nesimtitii cu "sa traiti bine" nici usturoi nu au mancat, nici gura nu le miroase. Perpetuarea acestor CANALII la putere pune in pericol b ruma de democratie din tara.

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 20 Aprilie 2011
Stire din Social : Cât cheltuim pentru masa de Paște
Pagina a fost generata in 0.326 secunde