GREVĂ la CFR: Circulația trenurilor va fi oprită vineri dimineața, timp de două ore

990
GREVĂ la CFR: Circulația trenurilor va fi oprită vineri dimineața, timp de două ore - cfrcalatorigarabogdanmaran-1694618316.jpg
Blocul Naţional Sindical (BNS) a anunţat, miercuri, că susţine în mod ferm greva de avertisment planificată pentru vineri, 15 septembrie 2023, de către Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane şi Federaţia Elcatel. Astfel, vineri dimineața, între orele 7:00 şi 9:00, circulaţia trenurilor a fost oprită.


Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane și Federația Elcatel au anunțat oficial, că vineri, 15 septembrie 2023, între orele 7:00 și 9:00, se va desfășura greva de avertisment decisă în forurile statutare ale celor două organizații de sindicat.


„Cauzele principale care stau la baza asumării acestui protest asumat de către lucrătorii feroviari din țară sunt lipsa contractelor colective de muncă, lipsa unei salarizări adecvate care să reflecte cantitatea, calitatea, importanța și responsabilitatea fiecărei funcții în parte, lipsa bugetelor operaționale anuale pentru companiile feroviare aflate în administrarea directă a statului prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, lipsa cronică a investițiilor în structura feroviară de transport, pentru creșterea vitezei de circulație și lipsa investițiilor în materialul rulant, în vagoane și locomotive”, se arată în comunicatul Blocului Național Sindical.


Sindicaliștii susțin că situația la calea ferată este, în general vorbind, una aflată sub orice indicatori minimali de funcționalitate, iar elementele care măsoară siguranța circulației la calea ferată sunt la pragul admisibilității legale.


Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, a transmis că pentru această grevă de avertisment s-au întreprins toate demersurile legale în vederea respectării legii.


„Toți liderii noștri sindicali au făcut eforturi și continuă să facă eforturi pentru a reduce impactul acestei greve asupra călătorilor. În acest sens, pe parcursul acestor zile, încercăm să aducem la cunoștința clienților CFR că circulația trenurilor va fi oprită în intervalul menționat. Concret, greviștii au pus afișe în gări cu aceste informații. Ce face conducerea CFR Infrastructură? Constat cu indignare ca liderii companiei continuă să aibă un comportament extrem de agresiv la adresa greviștilor, amestecându-se nemotivat și nedorit în manifestarea sindicală, cerându-le angajaților CFR să înlăture informările din gări cu privire la greva de avertisment” a declarat Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical.


Prin urmare, Blocul Național Sindical (BNS) solicită, în mod categoric, ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, să oprească ingerințele din partea conducerii CFR asupra sindicaliștilor de la CFR Infrastructură și să inițieze dialogul cu sindicatele pentru găsirea soluțiilor necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și a infrastructurii feroviare.Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, să iniţieze dialogul cu sindicatele pentru găsirea soluţiilor necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a infrastructurii feroviare.


„În numele tuturor ceferiștilor care vor fi implicați direct sau indirect în această grevă de avertisment, cerem scuze tuturor beneficiarilor care vor fi afectați de oprirea activității la calea ferată”, au transmis reprezentanții BNS.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4433 secunde