Grill Mania aduce la Medgidia bună dispoziție și preparate boierești

12665
Grill Mania aduce la Medgidia bună dispoziție și preparate boierești - x-medgidia-1710855104.jpg

Articole de la același autor

În acest week-end, în Piațeta Decebal a orașului Medgidia va fi mare sărbătoare. Începând de joi, 21 martie, și până duminică, 24 martie, GRILL MANIA, sărbătoarea grătarelor și fripturilor boierești, va aduce pe scena special amplasată trupa Audio Band Tulcea, orchestra Denisa Răchita, alături de invitați: soliștii Casei de Cultură „I.N. Roman”, grupul vocal „Hamangia”, ansamblul „Pandelașul” Medgidia, ansamblul „Karasu” Medgidia, trupa de dans modern Revolution Dance, grupul vocal „Stejăreii” (comuna Stejarul), grupul vocal și ansamblul de dans „Dobrogenii”.

După cum informează organizatorii, participanții vor putea degusta preparate proaspăt gătite la ceaun, precum tochitură muntenească, tocaniţă cu costiţă afumată, sarmale cu mămăliguţă, scărițe de porc fripte în jar, cârnați afumați și preparați după rețete vechi. De pe grătar nu vor lipsi cârnăciorii, micii, frigăruile, pastrama și fripturile boierești pregătite de cei mai iscusiți bucătari.

Producători din diferite zone ale ţării s-au pregătit, cum se cuvine, cu preparate din carne, miere, vin, ţuică de prune, turtă dulce, dulceţuri şi siropuri naturale, zacuscă şi murături, plăcinte boiereşti, prăjituri de casă, baclavale și sucuri de cătină.

Pentru colecţionari, vor fi la târg unelte vechi ţărăneşti, costume populare autentice şi nenumărate alte obiecte încărcate de istorie.

Aici vizitatorii vor putea alege cadouri cu totul deosebite, de la meşterii şi artizanii prezenţi la târg: vase de ceramică de Horezu și Corund, podoabe tradiţionale, măşti populare, icoane, ii brodate cu mătase, obiecte din lemn pentru gospodărie, vestimentație și încălțăminte din piele naturală, împletituri din lână, obiecte de decor din ceramică pictată și din lavandă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.248 secunde