Guvern. Măsuri de prevenire a pătrunderii pestei porcine africane pe teritoriul României

92
Guvern. Măsuri de prevenire a pătrunderii pestei porcine africane pe teritoriul României - guvernmasuri-1488991569.jpg

Articole de la același autor

Guvernul a luat astăzi o serie de măsuri care asigură prevenirea pătrunderii și răspândirii pestei porcine africane pe teritoriul național, în condițiile în care au fost identificate focare ale acestei boli în țări vecine care au frontieră cu România.

Printr-o Ordonanță de Urgență adoptată astăzi, Executivul a stabilit măsuri pentru prevenirea și detectarea imediată a pestei porcine africane, în vederea supravegherii pasive atât la porcii domestici, cât și la mistreți, întărirea și îmbunătățirea măsurilor de biosecuritate în fermele de porci, precum și intensificarea controalelor la punctele de intrare în România de la frontiera cu Ucraina și cu Republica Moldova, pentru a preîntâmpina introducerea virusului cu produse din carne de porc contaminată din aceste țări.

Aceste măsuri au fost luate în regim de urgență pentru a preveni situații generate de evoluția unor boli majore cu evoluție epizootică ori chiar panzootică la animale de natură să perturbe sănătatea umană și animală și să afecteze activitățile de comerț intracomunitar și de export ale României. Pesta porcina africana este o boala virală a porcinelor domestice și sălbatice, cu evoluție rapidă și mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecție la venirea în contact cu animalele sănătoase.

Astfel, potrivit actului normativ adoptat astăzi, se aduc următoarele modificări:

 În situația confirmării oficiale de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a unui focar de pestă porcină africană sau a unui focar de altă boală infecțioasă pe teritoriul unui stat vecin, vânarea organizată a animalelor sălbatice pe adâncimea de 500 metri de la fâșia de protecție a frontierei de stat către interior, pentru frontiera de uscat, și de la limita terenului inundabil, pentru frontiera de apă este permisă numai ziua și numai de la fâșia de protecție a frontierei de stat către interior, de către gestionarii fondurilor de vânătoare, cu avizul prealabil al șefului sectorului de poliție de frontieră. Prin aceste precizări se simplifică procedurile administrative, astfel încât, în situația confirmării oficiale a unui focar de pestă porcină africană sau a unui focar de altă boală infecțioasă pe teritoriul unui stat vecin, să se acționeze în regim de urgență la vânarea organizată a animalelor sălbatice.

 În situații de excepție, motivate de menținerea biodiversității faunei sălbatice și de păstrarea echilibrului ecologic, administratorul, la propunerea autoritații publice centrale care răspunde de protecția mediului și Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, aprobă prin ordin restrângerea sau extinderea perioadei de vânătoare la unele specii de interes cinegetic.

 Din momentul confirmării oficiale a unui focar de pestă porcină africană, pe suprafața unuia sau mai multor fonduri cinegetice, pe durata existenței focarului, se extinde perioada de vânare pe tot parcursul anului, în limita cotelor de recoltă stabilite, pentru specia mistreț. Această prevedere completează în mod corespunzător paleta de măsuri necesare limitării extinderii epizootiilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1096 secunde