IMAGINI / LUMEA a treia în inima Constanței

Zona din spatele blocurilor de pe prelungirea străzii Delavrancea este ferită de ochii multor constănțeni, dar și ai autorităților. Însă cei care stau în apartamentele de acolo văd zilnic o imagine dezgustătoare, dar și tristă în același timp. Gunoaie, cadavre de animale, resturi de materiale de construcții, căruțe, cai, bordeie, copii golași și desculți. Aceasta este priveliștea pe care o "admiră" zilnic. Dincolo de terenul unde se află toate aceste nenorociri se văd multe vile arătoase.
Am ajuns în ghetoul din cartierul Baba Novac nou, la orele prânzului. Primii care au dat semnalul sosirii noastre au fost câțiva câini fioroși. S-au potolit însă repede și ne-au lăsat să ne uităm mai bine împrejur. Fiecare s-a dus spre coliba lui, ca și cum ne-ar fi arătat unde-i este locul. Doar unul singur, mai mic, a rămas să "ciugulească" din cadavrul unui alt câine.
Imediat s-au arătat și primii locatari ai bordeielor. Niște țânci, ciufuliți, zgribuliți și murdari. Nu au părut speriați de prezența noastră și ne-au dus la "căsuța" lor: o colibă mică, din cartoane puse în toate direcțiile, cu un singur geam îngust. Imediat ușa s-a deschis și au mai ieșit încă vreo trei copii. Niciunul nu avea nici măcar șosete în picioare, d-apoi ghetuțe ori cizmulițe. O fetiță avea în loc de fustiță un batic vechi și rupt, fiind pe jumătate goală. Murdari la nas, dar cu obrajii roșii se uitau curioși la noi. Mama lor îl ținea în brațe pe cel mai mic. Așa am aflat că acolo locuiesc cinci copii mici. Nu au nici apă, nici curent, doar o sobă de cărămizi la care fac focul. Acolo au petrecut toată iarna, chiar și pe gerurile acelea crunte de la începutul lunii februarie.

Desculți pe pământul înghețat
"Soțul este plecat să adune fier vechi. Îl vinde și apoi cumpără de mâncare. El este din Constanța, eu sunt din Ciorcârlia. Aici stăm de șase ani. Mai avem un copil la spital. Este mic, s-a născut cu numai două kilograme și ceva și l-au oprit în spital, să mai crească. Acum trebuie să mă duc să îl iau acasă", ne spune Aișe, mama copiilor. Nu pare deranjată de frigul de afară, dar când îi vede pe copii stând desculți pe pământul înghețat îi gonește în bordei. Se scuză și spune că nu mai au încălțări, că li s-au rupt. Niciunul nu merge la grădiniță sau la școală, chiar dacă au certificate de naștere. "Am auzit că o să ne dea Mazăre case, că o să facă un cartier, dar până acum nu a venit nimeni să ne spună. O fi o păcăleală, cine știe! A fost tare greu iarna asta, dar nu am vrut să plecăm de aici. Că ne era teamă să nu ne ia copiii", ne mai povestește femeia.

"Credeți că ei sunt mai fericiți?"
Alături de ea, la câțiva metri, într-un alt bordei, stă o altă familie, tot cu copii. Și ei stau tot de șase ani acolo, dar s-au săturat. Ar pleca, dar nu au unde să se ducă. "Nu se găsește de muncă și de unde să plătim chiria la o cameră? Nu vrem mult, doar acolo, un acoperiș deasupra capului și să avem apă și curent. Stăm cu lumânarea seara, e tare greu!", exclamă oftând cealaltă femeie. Se uită la vilele din spatele lor, dar nu cu răutate sau cu invidie: "Ei n-au grijă, dar credeți că sunt mai fericiți?".
Nu știm cât de fericiți sunt proprietarii căsoaielor din cartierul de vile, dar sigur nu sunt prea fericiți de vecinii lor cei de la blocurile din imediata vecinătate a bordeielor. "Așa ei sunt destul de pașnici, dar este atâta mizerie aici că ți-e și silă să te uiți pe geam", ne zice un bărbat din prima scară, în timp ce un țigan îi ia punga cu gunoi, să o arunce la tomberon, în schimbul unei monede de 50 de bani. "Ne-am obișnuit cu ei aici. O să ne plictisim fără ei când o să-i mute!", mai spune omul râzând și pleacă în treaba lui.