Cine îi ajută pe tinerii dependenți

"În Constanța, etnobotanicele sunt pe toate drumurile!"

3080
8

Articole de la același autor

Medicul Diana Meliu Cârjaliu atrage atenția asupra pericolului care încă mai persistă în municipiu 


Marius se credea Dumnezeu, George s-a dus la un peco și a cerut un milion de euro, Roberto a încercat să-și taie gâtul în urmă cu două săptămâni. Sunt poveștile a trei băieți din Constanța, dependenți de etnobotanice, acum aflați în tratament. Șansa lor au fost părinții, care au reușit să-i salveze în ultimul moment și i-au dus la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare. Acolo li se tratează dependența și primesc consiliere psihiatrică, astfel încât să se poată reintegra în societate și să nu mai consume droguri. 


Alți zeci de tineri constănțeni devin, lunar, dependenți de droguri, mai ales de etnobotanice. De altfel, problema drogurilor este din ce în ce mai acută în județul Constanța. Numai luna trecută, au fost internați la Spitalul din Palazu Mare 11 tineri intoxicați cu etnobotanice, care au dezvoltat dependențe și tulburări psihotice. 


"În Constanța, se consumă multe etnobotanice. Sunt pe toate drumurile. Le vând copii și bătrâne. Etnobotanicele sunt cele mai nenorocite substanțe. Sunt cea mai drăcească invenție și nici măcar nu se pot depista la teste. Cel mai grav este că dau tulburări psihotice extrem de periculoase. Aceste tulburări sunt aproape imposibil de diferențiat de schizofrenie, totuși au niște caracteristici pe care medicii cu experiență le observă", explică dr. Diana Cârjaliu Meliu, șeful Secției de Psihiatrie din cadrul Spitalul Județean Constanța. 


Aceasta a povestit că mulți tineri ajung în grija medicilor în stare foarte gravă, aduși de părinți disperați și care nu mai știu unde să se ducă și ce să facă. 


"Marius avea convingerea că este Dumnezeu și vroia să-i arate vărului său că are această putere și că, dacă iese pe geam, se întoarce imediat pe ușă. Părinții au crezul că este vorba despre suicid. Și l-au adus la noi. George, de exemplu, s-a dus la un peco și a cerut un milion de euro. Oamenii de acolo și-au dat seama că este drogat, i-au spus să aștepte, că aduc banii din seif și au chemat ambulanța. Roberto, care acum se află la a treia internare, a încercat să-și taie gâtul. O fată de 17 ani, din Mangalia, a fost adusă de părinți, iar medicii s-au rugat trei ore de ea să-și dea consimțământul pentru internare, iar ea făcea un teatru, spunând că tocmai se hotărâse în ziua respectivă să se lase. După ce au reușit să o convingă, au plecat părinții, a scos o țigară cu droguri și i-a invitat pe ceilalți trei băieți să fumeze împreună. Au fumat undeva în curte și au venit înapoi, în spital, cu ochii roșii. Practic, sunt de neoprit. Convingerile psihotice, delirante durează cel puțin două luni, cu toate dozele de neuroleptice pe care noi le administrăm. Abia din a treia lună încep să apară schimbări în bine", a mai povestit dr. Cârjaliu. 


Clinică de tratament și consiliere, la Constanța 
În sprijinul celor dependenți de droguri, dar și al familiilor lor, Asociația Aliat pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxico-maniilor deschide, săptămâna aceasta, la Constanța, o clinică pentru tratamente și consiliere. Aceasta face parte din rețeaua Clinicele ALIAT și va oferi servicii de tratament destinate persoanelor cu probleme de dependență de substanțe, fiind singura din această regiune. 


"Clinica va funcționa după un model de terapie integrată prin intermediul unui pachet de servicii de asistență socială, consiliere psihologică și psihiatrică, asistență medicală, în regim ambulatoriu, cu o echipă multidisciplinară de specialiști", declară Vlad Radu Rădulescu, manager la clinica ALIAT Constanța. 


Clinica este finanțată, în prezent, cu fonduri europene, iar, ulterior, se va auto-finanța din taxele modice pe care le vor plăti pacienții.


Comentează știrea

Cosmin
13 iulie 2015
Mare grija parinti

Cazurile din acest articol sunt cazuri fericite. Stiu oameni mutilati pe viata (plamani praf, infarcturi, scaun cu rotile, hemoragii interne, n-am loc sa scriu tot) sau nenorociti pe viata (vezi cazul Viile Noi). Etnobotanicele astea fac heroina si cocaina sa para o gluma proasta. Nu (toate) pot fi depistate, compozitia se schimba foarte repede deci tratamentul iese din discutie, sunt de zeci de ori mai ieftine decat orice drog si cel mai grav foarte accesibile. Nu stiu pe nimeni care consuma asa ceva si care sa nu aiba cel putin 5 numere diferite de dealeri de asa ceva. Nu pot fi interzise pt ca producatorii schimba imediat compozitia, practic fiind tot timpul cu un pas inainte. De lasat este aproape imposibil. Sunt subestimate si tocmai asta le face incredibil de periculoase. Fiind noi si in continua schimbare, nu prea sunt studii si asta pune in dificultate si cei mai experimentati specialisti. Daca as scrie tot aici o sa ziceti ca povestesc un film de groaza. Nu e gluma, caterinca si nici scris de umplutura. NU VA ATINGETI DE ASA CEVA IN VIATA VIETILOR VOASTRE! In speranta ca am convins macar pe cativa dintre voi, citez un fost amic dependent de heroina trecut pe etnobotanice, in prezent in puscarie pentru talharie: Bah heroina e pepsi pe langa legale !

Illuminati
13 iulie 2015
Dar cine va obliga

Eu nu pricep cine i obliga pe acesti tineri inconstienti sa cumpere asemenea porcarii cand oricine stie despre aceste etnobotanice ca nu sunt bune!Unii chiar isi merita soarta....

Tony
13 iulie 2015
...

Si nici n-o sa pricepi vreodata...

Vlad
13 iulie 2015
etnobotanice = cacat legal

Bagati cacat legal, eu imi fumez iarba, si voi fi acolo vesel cand va ia targa!

Mihai Cosmin
13 iulie 2015
Castigati imediat, din prima luna! 100-285 de euro lunar!

Avem nevoie urgent de persoane care sa colaboreze cu noi, pentru o activitate usoara, part-time sau full-time, la alegere, cu castiguri de 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), acum, din prima luna! Oferim si cerem cea mai mare seriozitate! Oferta valabila pentru capitala si provincie. Cand doriti mai multe informatii, contactati unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: [email protected]

Cosmin
13 iulie 2015
pt illuminati

Prietene mi-e mila de tine. Sincer. Poate ne luminezi si pe noi cu cateva raspunsuri la urmatoarele intrebari. Tu crezi tot ce zice lumea ? Cum ii explici unui pusti de 15 ani sa nu bage asa ceva cand (pana acum cativa ani) se puteau cumpara de la magazin la fel de usor cum cumperi tu paine ? Si nu numai la noi, de exemplu in America se gaseau la toate benzinariile. Ce daca s-au interzis, faptul e consumat, ala e deja dependent si-ti da in cap sa-si ia doza. Nu ma lua cu nu luati droguri ca nu sunt bune ca asa zice toata lumea ca deja asta e fumata si clar nu merge. Dovedit peste tot in lume. Ce-i spui tu acum aluia, devenit dependent, cand el isi procura dozele de la magazin ? E (numai) vina lui ? Stii cum e in adolescenta? Tu ai iesit din casa pana la varsta de 25 de ani (dupa cum gandesti banui ca ai vreo 50) ? Bah cand vad incuiati d-astia mi se pune pata. Iti doresc sincer sa nu ai copii sau daca ai sa-i tii in casa pana fac 25 de ani asa cum ai stat si tu, pentru ca daca ii lasi sa iasa au sansa cea mai mare sa devina drogati. Am vazut n cazuri de genul asta. Aia cu parinti incuiati cad primii pentru ca habar n-au cu ce se mananca si nu au pe cine sa intrebe, ca daca ar veni la tine tu-i iei cu vrajeala comunista. Cu cat ii interzici unuia ceva (mai ales cu explicatii de gen nu-s bune si mai ales adolescenti/tineri) cu atat va dori mai mult sa incerce. Da, intr-adevar unii isi merita soarta sa aiba copii drogati tocmai pentru ca sunt incuiati si indiferenti ca tine ! Si daca o sa vezi din ce in ce mai multi pe strada sa fii sigur ca e mana celor asemeni tie.

asada
13 iulie 2015
da

niste dobitoci, nu merita sa le dam atentie. da si eu am consumat, dar cu masura si am stiut sa ma opresc acum mult timp.si oricum, cand consumam, faceam in paralel facultate, nu m.au impiedicat deloc sa termin facultatea si sa devin ofiter de punte. consumam cu masura, fara sama cred dumnezeu, chiar daca eram un dobitoc ca faceam asta. cine consuma asa mult incat sa ajunga la spital isi merita soarta

daniela
4 august 2015
Oportunitate ce nu treb...

Cautam colaboratori pentru publicare anunturii Se lucreaza comod de acasa maxim 3 ore pe zi,in functie de abilitati Cerinte:necesar calculator -conexiune internet -rabdare -cunostinte minime PC -seriozitate -perseverenta -atentie la detalii Nu este necesara experienta. Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail. Veti trece mai intai prin instruire apoi daca doriti,o sa incepeti sa lucrati. Program part-time. Important:nu cereti detalii pe facebook. Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice. Pt. infor****** trimiteti textul ,,info'' la adresa : [email protected] Oferim si solicitam seriozitate! In caz ca nu primiti o lectie din probleme tehnice va rog sa ma anuntati! Raspunsul la informatiile solicitate o sa-l primiti in maxim 24 ore.

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 11 Iulie 2015
Stire din Eveniment : Droguri confiscate de jandarmi
Luni, 22 Iunie 2015
Stire din Eveniment : Băut și drogat la volan
Pagina a fost generata in 0.3559 secunde