Potrivit Ministerului Muncii, salariații angajatorilor afectați de războiul din Ucraina vor beneficia de o indemnizație plătită din fonduri de la bugetul asigurărilor pentru șomaj. Executivul a reglementat ca salariaţii cărora angajatorii le suspendă temporar contractul individual de muncă să beneficieze de o indemnizație de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 318/2021. Actul normativ adoptat de Guvern mai prevede posibilitatea ca angajatorul să solicite într-o lună calendaristică, pentru aceeași perioadă din lună, pentru salariați diferiți, dar și pentru același salariat, pentru perioade diferite din lună, atât indemnizația de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, cât și indemnizația de 75% din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru.
Această măsură se va acorda până la 31 decembrie 2022 pentru salariații angajatorilor afectați în mod direct sau indirect de imposibilitatea efectuării de tranzacții cu operatori economici din Ucraina, Federația Rusă şi Belarus, ca urmare a efectelor generate de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei, precum şi pentru salariaţii angajatorilor supuşi sancţiunilor internaţionale şi care au instituite măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei. Măsura va fi suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj. De asemenea, vor putea solicita acest sprijin angajatorii care înregistrează în luna pentru care cer măsura o diminuare a încasărilor cu minimum 20% față de veniturile realizate în luna ianuarie 2022 sau față de veniturile realizate în luna similară a anului 2021. În aceeaşi categorie intră și cei care au fondurile sau resursele economice blocate prin ordin emis de președintele Agenției Naţionale de Administrare Fiscală.
Pentru acordarea indemnizației, angajatorii depun prin poșta electronică, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au sediul social, o cerere semnată și datată de reprezentantul legal, însoțită de o declarație pe propria răspundere din care să reiasă că au fost afectați în mod direct sau indirect de imposibilitatea efectuării de tranzacții cu operatori economici din Ucraina, Federația Rusă şi Belarus, ca urmare a efectelor generate de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei. Alături de cerere și declarație se anexează balanța de venituri și cheltuieli aferentă lunii pentru care se solicită indemnizația, precum și balanța de venituri și cheltuieli la care se raportează diminuarea, sau, după caz, de copia ordinului de blocare a fondurilor sau resurselor economice în domeniul sancțiunilor internaționale, emis de președintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, şi de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această indemnizaţie, asumată de reprezentantul legal al angajatorului.