La stomatolog, în timp de pandemie. „Sunt costuri similare cu cele din UE”

883

Articole de la același autor

La ora actuală, în judeţul Constanţa, activează în jur de 700 de dentişti, din care cei mai mulți în municipiu. Ca în orice domeniu de activitate, probleme sunt și aici. Specialiștii spun că se confruntă cu problema pieței serviciilor de medicină dentară autohtonă, la care se adaugă incertitudinile contextului epidemiologic global.

Medicii stomatologi constănțeni spun că se străduiesc să construiască o cultură a prevenției în medicina dentară, iar în acest fel, pot fi evitate şi costurile mari ale unor intervenţii, pe care multă lume nu şi le poate permite. Din păcate, de cele mai multe ori, oamenii nu ajung la medic decât atunci când este târziu, iar durerea a devenit insuportabilă.



Dr. Cristian Mina este de părere că profilaxia rămâne un deziderat, inclusiv prin prisma faptului că sistemul public de asigurări medicale din România nu acoperă costurile tratamentelor importante.

„Fără asiguraţi, cu echipamente la cele mai înalte standarde pe care le importăm, cu materiale consumabile provenind din importurile distribuitorilor internaţionali, suntem în faţa unor costuri ale tratamentului dentar comparabile cu cele din restul Uniunii Europene. O clinică parteneră din Italia foloseşte aceleaşi tipuri de materiale stomatologice, de exemplu, compozitul utilizat în restaurarea odontală, Micerium. Acesta este achiziţionat de noi la aceleaşi preţuri, cu aceeaşi sursă de distribuţie, fiind chiar un produs italian. De aceea, costurile obturaţiilor, tratamentelor, inclusiv prin utilizarea microscopului dentar, migrează către acelaşi cuantum, cu diferenţa că cetăţenii italieni şi nu numai sunt asiguraţi de stat pentru aceste manopere, iar pacienţii noştri nu”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, dr. Cristian Mina.



Teama de Covid-19


Pe de altă parte, la acest moment, unii pacienţi nu mai trec pragul cabinetelor dentare prea des şi din cauza fricii legate de infectarea cu noul coronavirus, chiar dacă dentiştii s-au dotat cu absolut tot ce le trebuie în aceste condiţii speciale, de pandemie. Toţi au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a preveni potenţialul risc de infectare, prin intermediul aerosolilor. În plus, în cabinete se face, constant, nebulizarea sălilor de tratament, prin utilizarea echipamentelor de protecţie speciale, prin sterilizarea suprafeţelor şi a aerului, cu purificatoare medicale şi lămpi UV.



La rândul său, dr. Valentina Munteanu a precizat că medicii îşi desfăşoară activitatea într-un mediu aseptic, dar dezavantajele și neplăcerile deja se fac simțite după atâtea luni de la debutul pandemiei. Astfel, stomatologii au început să aibă mici alergii, rinite alergice, de la substanțele dezinfectante pe care le inspiră zilnic, precum şi arsuri ale pielii de la substanțele dezinfectante.

Referitor la preţuri, medicul ne-a mărturisit că, în prezent, obturațiile la copii, fie din compozit sau din glasionomer, cât și tratamentele endodontice sunt la prețul de 100 lei.

„La adulți, însă, preţurile variază, în funcție de complexitatea cariei și a materialului folosit, având prețuri cuprinse între 170 şi 200 lei. Cu cât prezența în cabinetul stomatologic se face înainte de instalarea afectării pulpare (a nervului) care implică tratamente endodontice, cu preţuri între 150-250 lei, cu atât este mai bine, atât pentru sănătatea orodentară, cât și pentru partea financiară, unde costurile pot varia între 100 lei şi 500 lei, a subliniat dr. Valentina Munteanu. 





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5233 secunde