Laboratoarele de analiză din cadrul RAJA, recunoscute la nivel european

553
< 1 min citire
La sfârșitul lunii octombrie, RAJA SA Constanța a primit acreditare pentru două laboratoare de analiză a calității apei potabile și uzate, așa cum a precizat Dinu Ștefan, șeful Departamentului Calitate din cadrul RAJA. Laboratorul de analiză a apei potabile este situat la Palas Constanța, iar cel de ape uzate la Constanța Sud. Certificatul de recunoaștere este eliberat de RENAR. Cele două unități au fost incluse, astfel, pe lista laboratoarelor recunoscute la nivel european. Anual, în dotarea laboratoarelor se investesc 500.000 de lei. Veniturile realizate de laboratoare se ridică la 2.000.000 lei.
La începutul fiecărui an, SC RAJA SA întocmește programe de monitorizare a calității apei potabile și uzate, programe avizate și urmărite permanent de autoritățile de resort (Autoritatea de Sănătate Publică, Agenția de Protecție a Mediului și Direcția Apele Române Dobrogea Litoral). În funcție de parametrii analizați, testele se fac la 24 de ore sau la 48 de ore. De asemenea, agenții economici care descarcă ape uzate sunt monitorizați zilnic. La cerere, o analiză a apei costă între 137 și 160 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0295 secunde