Lupta persoanelor diagnosticate cu Parkinson. „Boala poate fi tratată cu succes, atunci când este identificată în stadii incipiente”

23513

Articole de la același autor

Acest weekend a fost unul extrem de important pentru bolnavii cu Parkinson, care au avut ocazia de a afla o mulțime de informații utile care să-i ajute să lupte cu această boală care îi distruge în fiecare zi, puţin, dar continuu. Pentru unii dintre ei, aflaţi în stadii avansate, înseamnă că nu mai pot strânge mâna cuiva fără să le tremure mâna, că nu mai pot ieşi neînsoţiţi la o plimbare în parc, nu mai pot munci şi mai ales nu pot duce o viaţă normală, aşa cum şi-ar dori.

Prezenți în număr mare la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, ei au primit cu mare bucurie sfaturile renumitului medic neurolog Any Axelerad, care a organizat sâmbătă, 20 aprilie, la sediul instituţiei de cultură, o nouă ediţie a evenimentului „Primăvara speranței în lupta cu boala Parkinson”. Acţiunea a fost special gândită pentru a creşte gradul de informare cu privire la această boală şi în special de a evidenţia impactul pe care Parkinson-ul îl are asupra persoanelor suferinde, dar şi asupra familiei şi societăţii. În această zi, specialistul le-a împărtăşit persoanelor bolnave de Parkinson din cunoştinţele sale şi le-a prezentat cele mai inovatoare şi eficiente modalităţi de diagnostic şi tratament. Dintre acestea amintim: apomorfina administrată injectabil subcutanat; tratamentul cu gel intestinal asistat de dispozitiv; stimularea cerebrală profundă, Neurofeedback-ul sau neuroterapia, care este un tip de biofeedback, care prezintă feedback în timp real din activitatea creierului pentru a întări funcția sănătoasă a creierului prin condiționarea operantă.

Terapii inovatoare care pot îmbunătăţi calitatea vieţii

„Împreună, mi-ar plăcea să ne concentrăm pe identificarea soluţiilor care să îmbunătăţească, pe cât posibil, calitatea vieţii pacienţilor noştri şi care să le aducă speranţă în lupta împotriva acestei boli. Astăzi, sub umbrela «Primăvara speranţei» ne concentrăm asupra unei boli care, deşi poate fi încăpăţânată şi provocatoare, poate fi gestionată şi tratată cu succes, atunci când este identificată în stadii incipiente. Boala Parkinson poate fi un adversar formidabil, dar având acces la un diagnostic precoce, putem începe un proces care să îmbunătăţească, în mod semnificativ, calitatea vieţii celor afectaţi. De aceea, azi ne-am reunit pentru a discuta despre importanţa identificării timpurii a semnelor şi simptomelor bolii Parkinson. În prezent, există terapii inovatoare care le pot îmbunătăţi calitatea vieţii şi care pot trata, atât simptomele motorii, cât şi pe cele non-motorii ale bolii Parkinson”, a declarat dr. Axelerad. Toate acestea în condiţiile în care, în România, bolile cardiovasculare și cerebrovasculare reprezintă principalele motive de mortalitate și morbiditate. Mai mult decât atât, potrivit ultimelor raportări, țara noastră se află în fruntea clasamentului european în ceea ce privește mortalitatea din cauze previzibile sau tratabile, cu o rată peste media europeană. Tocmai de aceea, a subliniat medicul, este imperativă schimbarea perspectivei asupra bolilor neurologice, având în vedere impactul imens, uneori previzibil, al acestor afecțiuni asupra sănătății publice la nivel global. O altă problemă cu care se confruntă România, la ora actuală se referă la accesul la serviciile de neurologie, ce prezintă discrepanțe semnificative în funcție de densitatea populației.

Un medic neurolog la 8.000 de persoane

„Potrivit datelor disponibile, raportul procentual indică că pentru fiecare 8.000 de persoane, există un singur medic neurolog disponibil. Această rată se modifică în funcție de regiune și de gradul de urbanizare, ajungând la un neurolog pentru 50.000-100.000 de persoane în anumite zone. Aceste cifre subliniază necesitatea unei distribuții mai echitabile a resurselor medicale, care să promoveze accesul la serviciile neurologice în întreaga țară. Analizând datele, observăm că accesul la un medic neurolog variază semnificativ în funcție de regiune și de densitatea populației, cu o distribuție inegală a resurselor, putem spune că este esențial să se ia măsuri pentru a îmbunătăți această situație și a asigura un acces mai egal la serviciile de neurologie pentru toți locuitorii României”, a adăugat specialistul constănţean.

Prezentă pe toată durata evenimentului „Primăvara speranței în lupta cu boala Parkinson”, deputata în Parlament şi membra în Comisia de Sănătate, Cristina Dumitrache a adus în discuţie, cu această ocazie, beneficiile canabisului medicinal. La acest moment, a precizat aceasta, este dovedit că planta de canabis este indicată în aproximativ 60 den patologii, printre care şi boala Parkinson. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5738 secunde