Mai multe localităţi din judeţ, fără curent electric
134
Articole de la același autor
Veste îmbucurătoare pentru locuitori! Când iese municipiul Constanţa din carantină
28 Decembrie 2020
Luptă la limită în spitalele din Constanţa. Pacienţi seceraţi, cadre medicale din ce în ce mai puţine
28 Noiembrie 2020
Constanţa iese din carantină după Revelion
29 Decembrie 2020
ATENŢIE! LAPOVIŢĂ ŞI NINSOARE, mâine şi poimâine, la Constanţa
29 Noiembrie 2020
Ninge în județul Constanța. Drumarii acționează pe șosele
09 Ianuarie 2021
E-Distribuţie Dobrogea a redus, pe cât posibil, numărul întreruperilor programate pentru buna administrare şi funcţionare a reţelei de distribuţie a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienţilor. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea reţelei de a funcţiona şi a alimenta clienţii cu energie electrică în bune condiţii.
Astăzi, mai multe întreruperi se vor realiza pentru lucrări periodice de întreţinere a reţelei. Între orele 9.00 şi 17.00, sunt afectaţi consumatorii din oraşul Ovidiu, de pe străzile A, B, C, D, E, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 şi de pe aleea Poet Ovidiu, precum şi cei din localitatea Ciobanu, de pe străzile Viilor, Pescarilor, Mieilor, Mihai Eminescu, Traian, Dobrogei.
De asemenea, între orele 8.00 şi 16.00, sunt anunţate întreruperi în localitatea Rasova, pe strada Dunării, iar, între orele 8.30 şi 16.30, în localitatea Galiţa, parţial, şi în localitatea Esechioi, parţial.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 25 Ianuarie 2021
Joi, 21 Ianuarie 2021
Miercuri, 20 Ianuarie 2021
Marţi, 19 Ianuarie 2021
Luni, 25 Ianuarie 2021
Luni, 18 Ianuarie 2021
Miercuri, 13 Ianuarie 2021
Luni, 11 Ianuarie 2021