Mai multe zone din Constanţa, fără curent electric

133
Mai multe zone din Constanţa, fără curent electric - curent-1602608939.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții.

Astăzi, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea reţelei de a funcţiona şi alimenta clienţii în bune condiţii. Astfel, în municipiul Constanţa, între orele 8.00 şi 16.00, sunt afectaţi consumatorii de pe străzile Prelungirea Meşterul Manole, Mareşal Ion Antonescu, respectiv General Lt. Leonard Mociulschi. De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, sunt anunţate întreruperi pe străzile Arhiepiscopiei, Revoluţiei 22 Decembrie 1989, Maior Gheorghe Şonţu, 9 Mai, blocurile L7, L8, L9, L10, L12 – strada Revoluţiei 22 Decembrie 1989 şi cei de pe străzile Odesa, Madrid, Unirii – parţial, Ioan Borcea – parţial, Viceamiral Ioan Murgescu – parţial.


În restul judeţului, între orele 8.30 şi 16.30, se va lucra în municipiul Medgidia, pe străzile Mehmet Nyazi, Ibrahim Themo, Călugăreni, Dorobanţi, Călăraşi, Vasile Alecsandri şi Ecaterina Teodoroiu, iar, între orele 9.00 şi 15.00, în staţiunea Neptun. Între orele 9.00 şi 17.00, va fi oprit curentul temporar, în localităţile Cheia, Grădina, Râmnicu de Sus şi Râmnicu de Jos, iar, între orele 1.00 şi 18.00, în localităţile Cerchezu, Căscioarele, Viroaga, Măgura, Olteni, Furnica şi Dumbrăveni.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 11 Octombrie 2020
Stire din Social : Atenţie, se opreşte curentul electric!
Pagina a fost generata in 1.8195 secunde