Maidanezii "încolțesc" Constanța. Când va fi gata adăpostul de câini și când vor fi adunați de pe străzi?

1857
Maidanezii bagă spaima în constănțeni. Oamenii spun că s-au înmulțit, umblă în haită și uneori sunt agresivi. Iar atunci când nu latră pe nimeni pe stradă, nu fugăresc copiii, nu dorm tolăniți pe scuarurile din intersecții, fac o mizerie oribilă pe trotuare și completează peisajul urban ponosit al Constanței.

Autoritățile locale se declară neputincioase în fața câinilor fără stăpân. Este o luptă pe care au pierdut-o de ani de zile, de când au dat serviciul de ecarisaj pe mâna unei firme care a transformat adăpostul în lagăr și a fost amendată de nenumărate ori de organele de control. Când Constanța s-a umplut din nou de câini, Primăria Constanța a întrerupt colaborarea cu firma respectivă și s-au făcut demersuri pentru a reamenaja și redeschide biobaza din cartierul Viile Noi. Însă cum socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, deși inițial autoritățile au spus că adăpostul va fi gata în toamna lui 2018, apoi la finele lui 2018, iată că ne aflăm în 2019 și nici măcar nu a fost încheiată licitația pentru achiziția serviciului de capturare și transportul câinilor. Biobaza nu este nici ea gata, chiar dacă în luna iunie reprezentanții primăriei prezentau imagini cu padocurile refăcute și spuneau că lucrările sunt în grafic și adăpostul va fi funcțional până la finele anului 2018.

Adăpostul e gata… dar încă nu…

Ieri, la orele prânzului, când am ajuns la adăpostul din Viile Noi, de la capătul străzii Vârfu cu Dor, nu era nici țipenie de om în curte. Pe pământ și pe o alee zăceau aruncate mai multe coșuri de gunoi din cele noi care au fost montate prin oraș. Aproape de poartă au fost așezate și cele patru containere cumpărate pentru a servi drept birouri pentru viitorii angajați ai serviciului de ecarisaj. Vizavi de padocurile exterioare, refăcute, zac multe bănci pentru odihnă, puse una peste alta. Iar o parte din platforma veche de beton încă stă spartă, bucăți - bucăți, în mijlocul curții. Incinta arată departe de a fi finalizată și, în-afară de cuștile aliniate în centru, zona arată mai mult a depozit pentru bunurile primăriei.

Nimeni nu vrea să se lege la cap…

La finele lui 2018, Primăria Constanța a încheiat contractele pentru furnizarea hranei pentru câinii ce vor fi primiți în adăpost și a achiziționat cele patru containere. Conform contractului, firma care asigură hrana uscată pentru câinii comunitari trebuie deja să înceapă livrarea, dar deocamdată, în adăpost, nu este nici măcar un cățel. Și nici nu se știe dacă vor veni prea curând. La licitația organizată în luna noiembrie a anului trecut pentru achiziția serviciului de capturare, transport și predare a maidanezilor, nu s-a prezentat nicio firmă. Așadar, licitația trebuie să se reia. Nu se știe când, însă. Deci cu siguranță vor mai trece câteva luni bune până când va avea cine să aducă locatari în adăpostul așa-zis "gata". Asta dacă se va prezenta cineva la licitație. Nici nu vrem să ne gândim la scenariul sumbru în care achiziția va fi, din nou, un eșec și vor trebui reluate toate procedurile. În numai câteva luni, se face anul de când Constanța nu mai are un serviciu de ecarisaj activ. Iar câinii au devenit tot mai mulți și tot mai răi.

"În toate cartierele sunt haite care s-au făcut stăpâne pe străzi și pe trotuare. Latră într-una noaptea, deranjând toți locatarii din blocurile învecinate. Dacă vreun copil trece în fugă pe lângă ei, se reped să îl muște. Altfel, deocamdată nu au fost cazuri grave. Dar nu este normal să stăm cu haitele de câini sub nas, să le ocolim rahatul de pe trotuar și să le dăm resturi de mâncare pe la colțuri. Suntem totuși un oraș european și turistic", ni s-a plâns Mihai Badea, din Constanța.

Sesizări, la Dispeceratul Primăriei Constanța

"Biroul Dispecerat stă la dispoziția cetățenilor în program de lucru permanent de 24 de ore, în orice zi a săptămânii, la numărul de telefon 0241/550.055. Sesizările preluate sunt apoi transmise serviciilor responsabile", precizează reprezentanții Primăriei Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4075 secunde