Mămici cu arma în mână. Au lăsat copiii acasă și "s-au înrolat" la Școala Militară a Forțelor Navale

1096
Mămici cu arma în mână. Au lăsat copiii acasă și

Articole de la același autor

Două eleve de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale din Constanța au schimbat rolul de mămică și "s-au înrolat" în armată. Au lăsat copiii acasă și au plecat pentru a-și servi țara. Curajoase, semețe și frumoase, Lucica și Alexandra, speră ca tot acest sacrificiu să le aducă o viață mai bună micuților lor.


Viața de militar nu mai este demult doar pentru bărbați. Sunt numeroase femei care reușesc să îmbine dorința de a-și servi patria cu cea de a-și crește copiii. Două eleve de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale din Constanța sunt un exemplu că se poate și că ținuta militară și viața la cazarmă nu anulează dragostea de mamă și grija pentru cei mici.
Lucica Buzatu și Alexandra Crîșmaru și-au urmat visul, au venit la Constanța pentru a învăța să devină maistru militar, cu gândul însă tot la viitorul pe care trebuie să-l asigure micuților de acasă. Ambele au știut că au plecat pe un drum dificil, plin de obstacole și de dor, dar cred că merită tot sacrificiul.


Lucica este din Tulcea și a fost tentată imediat după liceu de o carieră militară. Alexandra, însă, vine din Vatra Dornei și a ales ținuta militară ceva mai târziu, la 27 de ani, când a considerat că are nevoie de o schimbare în viață, "o schimbare care să mă ajute pe viitor și care să-și contureze aspirațiile și să-mi ofere satisfacție", după cum spune chiar ea. 


"La aproximativ șase luni după absolvirea liceului, lucram deja la un magazin de cartier, dar mă înscrisesem și la Facultatea de Ecologie, în București, când am auzit că un anunțat la radio despre oportunitatea de a lucra în Armata României ca soldat gradat profesionist. Împreună cu cel care avea să-mi devină mai târziu soț, ne-am înscris și ambii am ajuns la Centrul de Instrucție de la Mangalia. Timp de zece ani am activat la Brigada Radioelectronică și Observare «Callatis»", povestește Lucica. Când s-a înscris la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, fetița ei avea patru ani și trei luni. La rândul său, băiețelul Alexandrei avea doar patru ani când mama sa a intrat în armată și șase când a fost admisă la Școala Militară de Maiștri Militari.


"Au fost zile în care am plâns!"
"Până să încep efectiv școala, am crezut că sunt destul de stabilă emoțional, însă primele zile au fost destul de grele. Nu pentru că făceam în fiecare zi instrucție, fiindcă eram deja obișnuită cu sistemul militar. A fost grea despărțirea, gândul că se face ora 15.30, iar eu nu plec acasă sau se face 19.30, iar eu nu ies din tură. Au fost zile în care am plâns, 
m-am descărcat, am încercat să fiu mai tot timpul ocupată, cum s-ar spune, ca să mai uit de dorul de casă și de familie", își amintește Lucica. Greu a fost și pentru Alexandra: "Era pe de o parte o reușită în cariera mea, dar pe de altă parte, o despărțire temporară, dacă pot spune așa, de persoanele cele mai dragi din viața mea. Toate lucrurile din viața noastră se întâmplă cu un motiv, iar motivul pentru care eu am ales să urmez cursurile Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale a fost unul întemeiat. Am vrut ca drumul meu să nu se îngusteze, ci, din contră, să se extindă, să învăț lucruri noi, să evoluez, să-mi cresc șansele de  a-mi demonstra că în ceea ce fac există dăruire, perseverență, corectitudine și pasiune.".


De la Vatra Dornei, la Forțele Navale
Ambele eleve se bucură de sprijinul și susținerea familiei, dar și de tehnologia din ziua de azi, care le permite să-și vadă copiii în fiecare zi, chiar dacă doar virtual. "Din păcate, ne vedem rar, din cauza faptului că eu provin de la aproximativ 600 de km de Constanța, din Vatra Dornei, și pentru a ajunge acolo călătoresc în jur de 13 ore. Nu este deloc ușor și doar o mamă înțelege ce se petrece în sufletul meu atunci când trebuie să mă despart de îngerul meu Petru", mărturisește Alexandra.


Nici pentru Lucica nu este mai ușor. "Ne vedem la fiecare sfârșit de săptămână. În rest, vorbim prin apeluri video. Din păcate, nu pot să spun că fiica mea s-a obișnuit cu absența mea de acasă. Din contră, au existat schimbări dramatice în comportamentul ei, care ar fi impus să-mi pun educația pe pauză, pentru a fi alături de ea. A fost o decizie dificilă, dar părinții și socrii mei mi-au sărit în ajutor. Le sunt foarte recunoscătoare pentru devotamentul cu care încearcă să îmi suplinească absența temporară din viața copilului", recunoaște Lucica.


Cert este că ambii copii sunt fascinați de uniformele pe care le poartă mamele lor și deja au învățat pașii de defilare și salutul militar. Iar elevele nu exclud ca aceștia să le urmeze calea și chiar să meargă la academia militară.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4934 secunde