IAŞI

Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie au extirpat o tumoră rar întâlnită

283
Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie au extirpat o tumoră rar întâlnită - diferentadintreunchirurgestetici-1644310390.jpg

Articole de la același autor

Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi au efectuat o intervenţie chirurgicală în timpul căreia au extirpat o tumoră rar întâlnită, cu diametrul de 7 centimetri, care se dezvoltase dintr-un nerv localizat în măduva cervicală, scrie Agerpres.


Managerul Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" din Iaşi, conf. univ. dr. Lucian Eva, a declarat, marţi, că din cauza tumorii bărbatul nu îşi mai putea folosi mâinile şi picioarele.


"Pacientul avea tetrapareză, adică un deficit motor la membrele superioare şi inferioare. În timpul investigaţiilor imagistice s-a observat un neurinom, o tumoră localizată a nivelul măduvei cervicale, care era dezvoltată din teaca unui nerv. Aceste tipuri de tumori sunt extrem de rare, reprezentând câteva procente din toată patologia coloanei cervicale. O mare parte a acestei tumori era dezvoltată în canalul medular şi comprima măduva, având drept rezultat respectivul deficit motor, iar cealaltă componentă la nivelul unei formaţiuni anatomice numită foramen neural, adică locul pe unde nervul iese din coloană. S-a făcut o intervenţie laborioasă care a durat aproximativ patru ore, în timpul căreia s-a reuşit să scoatem în totalitate componenta din canalul medular şi peste 95 % din foramen neural. Post operator pacientul are o evoluţie bună şi urmează să fie externat zilele următoare", a declarat dr. Lucian Eva, mai scrie Agerpres.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.583 secunde